Plajele româneşti, pregătite de începerea sezonului. Peste 400 de agenţi economici au închiriat zone cu nisip

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Ministerul Mediului

Plajele de pe litoralul românesc au fost curăţate şi predate operatorilor economici, anunţă Ministerul Mediului. Sute de hectare de nisip au fost nivelate şi pregătite pentru sosirea primilor turişti.

Ministerul Mediului anunţă, cu câteva zile înainte de 1 mai, data de începere a sezonului turistic pe litoral, că a fost finalizată activitatea de pregătire a plajelor.

„După ce au fost igienizate manual şi mecanic, după ce au fost afânate şi nivelate, suprafeţele de nisip de pe litoralul românesc sunt gata să primească turiştii. Îngrijirea plajelor în timpul verii va cădea în sarcina operatorilor de plajă care, până la venirea turiştilor, vor amenaja suprafeţele de plajă în conformitate cu reglementările în vigoare”, arată Ministerul Mediului.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a predat sectoarele de plajă către operatorii privaţi. În total, 407 agenţi economici au încheiat contracte de închiriere a plajelor.

Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa din cadrul A.B.A.D.L. a început activitatea de pregătire a plajelor după jumătatea lunii februarie. 25 de oameni au lucrat cu utilaje pentru ecologizarea şi nivelarea nisipului. 

„În perioada  de pregătire a plajelor pentru sezonul estival au fost demontate gardurile de stuf pe o lungime de 7.000 de metri liniari care au fost amplasate înainte de sezonul rece. Mai întâi s-a făcut igienizarea manuală pe 200 de hectare, apoi a fost nevoie şi de o igienizare mecanizată pe 250 de hectare, nivelarea s-a  realizat pe 170 de hectare din suprafaţa turistică a plajelor, lucrările de discuire s-au desfăşurat în repetate rânduri, chiar şi pe aceleaşi sectoare ajungând la o suprafaţă totală de 500 de hectare”, susţine ABADL.

De asemenea, au fost nivelate depozitele de nisip constituite în 17.000 de metri cubi la malul mării care au fost ridicate împotriva eroziunii marine şi eoliene.

Cantitatea de deşeuri adunată în perioada de pregătire a plajelor, în vederea predării acestora către operatorii de plajă, se ridică la 40 de tone. 

Suprafaţa totală de plajă administrată de A.B.A.D.L. este de 376 de hectare.

După preluarea plajelor, operatorii care au sectoare închiriate au responsabilitatea igienizării şi colectării deşeurilor, cu excepţia liniei ţărmului în situaţiile de dezvoltare şi depunere în exces a algelor la linia ţărmului.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

1 Mai pe litoralul românesc. Sezonul turistic începe cu două festivaluri de muzică şi preţuri mai mari

Garda de Mediu: 98% din şantierele de construcţii de pe litoral nu respectă legislaţia

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video