Peretele cu pălării-fantezie. „I-ar plăcea şi Reginei Angliei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa care a realizat expoziţia inedită

Dantelă, hârtie, scoici, mărgele, fulgi şi paie. Şi culori, multe culori. Din toate acestea s-au făcut pălării care, aranjate cu fantezie şi simţul frumosului, decorează acum peretele de la intrarea în Şcoala nr. 16 din Constanţa. Autorii proiectului: elevii clasei a 8-a B.

Cea care i-a îndrumat este o artistă plastică, Sabina Voinea, studentă în anul 3 la Facultatea de Arte a Universităţii Ovidius. Sabina este angajată a Teatrului de Operă şi Balet Oleg Danovschi, la secţiunea mode-flori. De acolo ies toate accesoriile minunate ale spectacolelor în care admirăm decoraţiunile, bijuteriile şi pălăriile purtate cu graţie de artiste.

 Peretele cu pălării

Mentorul studenţilor de la Arte, profesorul Adrian Drăguţ, este cel care a invitat-o la ora sa de desen pentru a face cu elevii acest proiect. „Pălăria este tema de licenţă a Sabinei. Iar ce iese din mâna ei este demn de casa regală a Angliei“, o laudă profesorul, altminteri reţinut în aprecieri.

Aceasta este de altfel prima expoziţie de colaje tridimensionale pe care profesorul o găzduieşte, în ultimii 8 ani, la Şcoala nr. 16 unde predă. L-a convins faptul că Sabina se specializează într-un domeniu unde există 3-4 artişti în toată ţara, că şi-a ales o temă foarte ingenioasă, iar rezultatele micilor artişti l-au convins pe deplin.



„Ora a fost încântătoare. Eu le-am adus din materiale, ei au venit cu ce aveau pe acasă şi ne-am pus pe lucru. A fost o oră intensă în care am lucrat cu mare drag. Alergam de la unul la altul să îi ajut, să îi îndrum, mă strigau, mă chemau, să îmi arate, să îmi ceară sfatul, să se mândrească. Când s-a terminat ora, aveam deja 15 pălării pe care le-am şi probat, încântaţi“, spune entuziastă Sabina.

Copiilor li s-a părut că ora trece prea repede. Adina Carali, Ciprian Mihăilă şi Ioana Dăbuleanu sunt tentaţi de o carieră în Design sau Arhitectură şi au lucrat cu drag la proiect, la fel şi colega lor Ramona Bazâru, care nu este neapărat pasionată de desen.
„Tema a plăcut tuturor, pentru a fost veselă şi creativă. La astfel de ore am sta nu-ţi dai seama când trece timpul“, zâmbesc elevii-artişti. Ei au dedicat mămicilor şi profesoarelorlucrarea lor,cu ocazia venirii primăverii. 





Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor