PDL Constanţa: „Acum Mazăre are liber să pună mâna pe Portul Constanţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portul Constanţa, miza cea mare de la malul mării FOTO Arhivă Adevărul

„Ieşirea liberalilor de la guvernare lasă drum liber PSD-ului în a-i înfăptui visul lui Radu Mazăre: să pună mâna pe Portul Constanţa“, este convingerea celor de la PDL Constanţa.

„Declaraţiile pe care primarul Constanţei le-a făcut de-a lungul timpului au fost întărite în weekend-ul care s-a încheiat, când Mazăre a readus în discuţie problema Portului Constanţa“, spune PDL-ul.

De 1 Martie, Radu Mazăre a declarat că ruperea USL, urmată de plecarea PNL de la Ministerul Transporturilor, este benefică pentru Constanţa. „E bine că au plecat liberalii că sper, în sfârşit, să luăm acţiunile alea, să pot să îmi fac treburile în oraş. Eu tot vreau acţiunile de la Port ca să iau bani de acolo şi să le mai scad oamenilor factura la întreţinere“, a spus Mazăre referindu-se la obţinerea pachetului majoritar de acţiuni la Portul Constanţa, transfer pe care PNL îl bloca.

Primarul, care este liderul PSD Constanţa, a precizat că şi-ar dori să menţină colaborarea cu PNL pe plan local. „Nu am nimic cu liberalii de aici şi nici nu sunt un tip certăreţ. Eu vreau ca lucrurile să meargă bine şi ce motiv am să îmi scot ochii cu ei? Dacă ei nu vor dori să colaborăm, nu mai colaborăm, eu nu vreau să mă cert“, a mai spus primarul.

Partidul Democrat Liberal atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă intenţiile primarului de Mamaia, care pot produce efecte negative de nereparat asupra Portului Constanţa.

Iustin Fabian Roman, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal, este de părere că profitul obţinut de municipiul Constanţa ca acţionar al CN APMC SA nu a fost şi nu va fi folosit de Mazăre în scopul micşorării tarifului la energia termică şi că municipalitatea nu ar putea susţine financiar proiectele de dezvoltare ale Portului.

„Este imposibil să credem că municipalitatea constănţeană, care se plânge de ani de zile că nu are bani pentru proiecte, va putea susţine dezvoltarea Portului Constanţa, unul dintre cele mai importante obiective economice ale României. În loc să susţină dezvoltarea Portului, în loc să-i înţeleagă caracterul de obiectiv naţional, în loc să-i lase pe cei care se pricep să-şi facă treaba, Radu Mazăre, încurajat de şefii săi din PSD, vrea doar să pună mâna pe o sursă de venituri pentru partenerii săi de afaceri. Portul nu poate ajunge bătaia de joc a PSD-ului şi a lui Radu Mazăre. De 14 ani, actuala administraţie locală nu a fost în stare să renoveze simbolul Constanţei, Cazinoul, să reabiliteze faleza oraşului, să aducă investitori. Cum am putea crede că vor putea administra activitatea portuară?

Mai mult ca sigur, interesul PSD-ului este de a se transforma într-un fel de cartel local care controlează traficul de mărfuri. Preluarea Portului de către o gaşcă de oameni lacomi poate fi un izvor nesecat pentru puşculiţa PSD-ului. Miza preluării Portului de către PSD nu este reducerea preţului gigacaloriei, ci posibilitatea controlului traficului ilegal din Port, care va întări monopolul politic şi administrativ al PSD-ului“, a mai spus Iustin Fabian Roman.

Acesta s-a arătat alături de sindicaliştii BNS care pregătesc proteste având ca problemă principală tocmai intenţia lui Mazăre în ceea ce priveşte Portul Constanţa.

„Liberalii pot îndrepta sprijinul pe care l-au acordat PSD-ului în a distruge România. Astăzi, PNL Constanţa poate arăta curaj  şi să lupte pentru a împiedica trecerea Portului în administrarea lui Radu Mazăre. Liberalii pot deschide ochii şi vedea ce a făcut Mazăre în Constanţa, cum a distrus oraşul, cum i-a sărăcit pe constănţeni.

Domnii din PNL au exemple concrete, cum ar fi afacerea Pavilionul sau licitaţia pentru extinderea digului de larg. Am văzut ce vrea să facă Mazăre din Port: afaceri pentru prietenii lui. Să nu îl lăsăm, să arătăm că ne pasă de oraşul nostru, de ţara noastră. Onestitatea nu are culoare politică şi nu face alianţe. Binele oraşului ar trebui să fie interesul nostru, al tuturor!”, a declarat Iustin Fabian Roman, care este şi consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa.

Vă mai recomandăm

Portul Constanţa, miză electorală pentru USL - strigă parlamentarii PDL

Cocaină de 3 milioane euro descoperită în Portul Constanţa

Portul Constanţa, la judecata AGA. Managerii pot fi schimbaţi dacă indicii de performanţă nu au fost atinşi

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”