Patriarhia Română, mesaj în urma cutremurului din Italia: „Ne rugăm pentru victime“. Catolicii îşi îndeamnă enoriaşii să se roage pentru cei loviţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini de la cutremurul din Amatrice - Italia Foto AFP

Preoţi ortodocşi şi catolici din România se vor ruga pentru victimele cutremurului din Italia, soldat cu sute de morţi, răniţi şi dispăruţi. Duhovnicii adresează mesaje de compasiune şi îndeamnă credincioşii să spună o rugăciune, la rândul lor, pentru cei loviţi de dezastru.

Patriarhia Română a transmis un mesaj de compasiune cu victimele cutremurului din Italia, din noaptea de marţi spre miercuri (23/24 august), soldat cu sute de morţi, răniţi şi dispăruţi. Un român şi-a pierdut viaţa, doi români sunt răniţi, iar alţi nouă au fost daţi dispăruţi de aparţinătorii lor.

Ziarul de limbă română românul mort în seism este o femeie, în vârstă de 59 ani, care a fost prinsă sub dărâmături. O altă româncă, măritată cu un italian, se află încă sub ruine. O a treia româncă a fost salvată.

Din surse de la faţa locului am aflat că o femeie de origine română, de 59 de ani, a decedat sub dărâmături. O alta, căsătorită cu un italian, se află la fel sub dărâmături, copilul acestora fiind salvat. În localitatea Torrita, a fost salvată o femeie româncă şi transportată la spital. La această oră, numai la spitalul din Rieti se află peste 150 de pacienţi proveniţi din satele afectate de cutremure“, scriu ziariştii români din Italia.

Patriarhia Română: „Ne rugăm lui Dumnezeu“

Tragedia a determinat Patriarhia Română să îşi arate solidaritatea cu victimele.

„În semn de adâncă compasiune cu cei afectaţi de cutremurul din regiunea Perugia (centrul Italiei), care a curmat multe vieţi omeneşti şi a provocat mari pagube materiale, Patriarhia Română adresează un mesaj de solidaritate creştină din partea clerului şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române pentru poporul italian.

În semn de solidaritate fraternă, îi îndemnăm pe românii din Italia şi, în mod special, pe cei din zona afectată de acest cutremur (oraşul Amatrice) să fie alături de familiile aflate acum în suferinţă, aducându-le prin cuvânt şi faptă alinare sufletească şi ajutor material după putinţă.

În faţa spaimei provocate de cutremure ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi şi însănătoşirea celor răniţi în urma acestui seism, dar şi pentru izbăvirea de alte primejdii“, a transmis Patriarhia Română.

Preoţii catolici: „Să ne rugăm pentru victime“

În acelaşi timp, liderul catolic din Dobrogea, monseniorul Ieronim Iacob - vicar episcopal de Dobrogea, a rugat credincioşii să se roage pentru sufletele victimelor, indiferent dacă trăiesc sau nu. El a fost în Amatrice în iulie 2008, ocazie cu care a ţinut câteva zile de reculegere pentru un grup de tineri enoriaşi.

„În luna iulie a anului 2008 am ţinut câteva zile de reculegere pentru un grup de tineri din Dieceza de Pienza, la Amatrice (Italia), localitate distrusă, în cea mai mare parte, în cutremurul din noaptea aceasta. Dacă nu uitaţi şi nu sunteţi foarte obosiţi, vă rog să spuneţi o rugăciune, seara aceasta, înainte de culcare, pentru victimele cutremurului: răposaţi, răniţi, persoane fără adăpost...“, îndeamnă monseniorul Ieronim Iacob, vicarul episcopal de Dobrogea, oferind câteva fotografii făcute în acea perioadă la Amatrice.

Pe aceeaşi temă:

Cutremur devastator în Italia: Un român a murit şi alţi 9 au fost daţi dispăruţi de familii

FOTO VIDEO Cutremur în Italia. Cel puţin 120 de morţi, printre care şi un român, clădiri prăbuşite, oameni prinşi sub dărâmături

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €