Paradoxul Sfintei Treimi: un Dumnezeu unic în fiinţă, dar cu trei persoane. Cum explică teologii complicata dogmă care a marcat profund istoria umanităţii
0Credinţa în Sfânta Treime este învăţătura principală a Bisericii Ortodoxe. Cu toate acestea, explicarea ei ridică mari probleme teologilor, unii dintre ei fiind acuzaţi că au căzut în erezie.
În fiecare an, lunea de după duminica Rusaliilor, ortodocşi sărbătoresc Sfânta Treime. Învăţătura despre trinitate a fost formulată de părinţii bisericii la primele două sinoade ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381).
Cu acest prilej s-a născut Simbolul Credinţei sau Crezul, o sistematizare a principalelor învăţături dogmatice ale Bisericii. Astfel, din această mărturisire de credinţă pe care un creştin o rosteşte pentru prima dată în momentul botezului, prin intermediul naşilor, reiese că un ortodox crede „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului…, şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii…, şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit…”
Din punct de vedere dogmatic, această credinţă în Sfânta Treime se formulează astfel: Dumnezeu, unul în fiinţă şi întreit în persoane (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt).
„Formularea dogmatică a Dumnezeirii unice în fiinţă şi întreite în persoane este, ca orice formulă dogmatică, mărturisirea credinţei într-o realitate care ne mântuieşte şi deci ne dă un minimum pentru înţelegere, dat fiind abisalul infinit al Dumnezeirii”, spune preotul Dumitru Stăniloae în „Teologia Dogmatică Ortodoxă”.
Cu toate acestea, părinţii Bisericii au încercat să facă diferite analogii cu elemente lumeşti pentru ca oamenii să poată înţelege cum Dumnezeu este unul în fiinţă, dar trei persoane în acelaşi timp. Astfel s-a recurs la asemănarea cu sufletul omenesc, compus din simţire, voinţă şi minte.
De asemenea, unii sfinţi părinţi au asemănat Treimea cu soarele, care unic fiind este căldură, rază şi lumină sau cu timpul care este trecut, prezent şi viitor. Şi copacul, format din rădăcină, trunchi şi coroană, a slujit unor teologi ca element de a explica într-un fel ideea de trinitate.
Învăţătura în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, trei persoane diferite, dar o unică fiinţă – Dumnezeu, a dat naştere şi multor erezii (abateri de la aceste dogme). Adopţionismul, o erezie apărută în secolul II, susţinea că Iisus s-a născut om, apoi a fost adoptat de Dumnezeu, îndumnezeindu-se. O altă erezie este cea a modaliştilor care susţineau că Dumnezeu s-a revelat succesiv în trei forme: Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt.
Una dintre cele mai cunoscute abateri de la dogma Sfintei Treimi a fost cea a preotului Arie. Acesta susţinea că Fiul este inferior Tatălui, fiind creat de acesta. Arianismul a fost o erezie combătută chiar la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, 325. Se pare că împăratul Constantin cel Mare era adeptul acestei învăţături greşite.
Pe aceeaşi temă: