Opt afgani, depistaţi la frontiera verde. Drumul spre Schengen trece prin Ostrov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de migranţi din Afganistan au trecut graniţa ilegal la Ostrov, fiind prinşi de Poliţia de Frontieră, în a doua zi de Crăciun.

În dimineaţa zilei de joi, 26 decembrie, poliţiştii de frontieră de la Ostrov au prins de veste că aproape de comuna Ostrov, situată la graniţa cu Bulgaria, se află un grup de cetăţeni străini care se deplasează pe jos, pe un drum naţional.

Cei 8 călători erau cetăţeni afgani, cu vârste între 20 şi 42 ani. Ei au recunoscut că au intrat ilegal în România, trecând pe jos frontiera verde dinspre Bulgaria.

Afganii au declarat că intenţionau să ajungă în ţări din spaţiul Schengen.

Întregul grup de migranţi a fost predat vineri, 27 decembrie, autorităţilor de frontieră din Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.

Poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor afgani actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.

Vă mai recomandăm

Sirieni prinşi la graniţa cu Bulgaria. Le erau călăuze un român şi un bulgar

A smuls o familie de sirieni din ghearele războiului

Constanţa, noua casă a refugiaţilor sirieni. Izgoniţi de război, migranţii cer adăpost în oraşul-port de la Marea Neagră

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”