Obstacolele Dobrogei, luate sub roți de 4x4

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puțin de 44 autoturisme au participat sâmbătă la cel mai amplu eveniment pentru mașini de teren organizat de la începutul acestui an în România, pe drumurile accidentate din nordul Dobrogei.

Evenimentul, organizat de JCI Constanța, Club 4x4 și Active Training i-a reunit pe cei pasionați de mașinile grele, pentru care gropile din șosele sunt doar o glumă. Startul s-a dat din parcarea Aqua Magic, unde participanții au fost împărțiți pe echipe. Scopul a fost găsirea unei comori îngropate la punctul final al traseului – Mănăstirea Casian.

De la Năvodari, impresionantul convoi a intrat pe drumul accidentat al Canalului Midia Navodari. Până la lăcașul de cult, traseul fost străbătut prin Corbu, malul lacului Tașaul, Piatra, Sitorman, Gura Dobrogei, Casian sat, Cheia, Cheile Dobrogei, peștera Casian și peștera Liliecilor.



Fiecare echipă a avut de înfruntat o serie de probe, în puncte cheie ale traseului, în urma cărora a fost stabilit un punctaj. Participanții au construit turnuri din piatră, s-au orientat cu busola, au tras cu catapulta, și au căutat indicii în gardurile localnicilor din satul Piatra. Pe baza punctelor adunate, echipele au primit o serie de piese puzzle ce alcătuiau harta cu locul în care a fost îngropată comoara.

Traseul nu a fost lipsit de obstacolele neprevăzute. În cariera de piatră de la Sitorman, drumul a fost blocat de o denivelare din pământ și bolovani. Participanții s-au mobilizat, au scos lopețile și frânghiile din portbagaje și, după o muncă istovitoare, au reușit să facă dâmbul accesibil. Șoferii și-au pus mașinile la încercare urcând pe rampe din pământ înclinate la peste 45 de grade sau coborând dealuri abrupte ce au potolit setea de adrenalină.



Participanții au avut parte de soare, vânt puternic, nori, ploaie și chiar puțină zăpadă. După aproximativ patru ore de trecut prin drumuri presărate cu bălți, denivelări, noroi, praf și pietriș, convoiul a ajuns la Mănăstirea Casian. După ce una dintre echipe a reușit să dezgroape comoara reprezentată de un cufăr în care au găsit o serie de premii din partea organizatorilor, atât șoferii, cât și pasagerii s-au retras sub acoperișul lăcașului de cult. Ziua s-a încheiat cu o masă mare la care toți cei prezenți au fost răsplătiți cu un gustos borș de pește.



AICI puteți viziona mai multe fotografii și materiale video de la evenimentul off-road organizat de JCI Constanța și Club 4x4.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie