O pacientă a Secţiei de Neuropsihiatrie Palazu Mare a murit în condiţii misterioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie internată la Secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa a fost găsită moartă, ieri, în lacul Siutghiol. Conducerea unităţii medicale spune că vina pentru cele petrecute nu este a personalului.

Adriana Buzea (39 de ani) a dispărut din incinta Secţiei în jurul orei 17.20. Cadrele medicale au sesizat imediat Poliţia şi familia pacientei. O jumătate de oră mai târziu, cadavrul femeii a fost văzut de un pescar, plutind în apele lacului Siutghiol. Femeia îşi aşezase hainele pe mal şi se aruncase în apă dezbrăcată. Anchetatorii nu ştiu dacă femeia a vrut să se sinucidă sau pur şi simplu a vrut să facă o baie şi s-a înecat.

Cazul este anchetat de poliţişti. Managerul spitalului, Dan Căpăţână, a spus că personalul medical nu poate fi făcut responsabil, cu toate că nu e primul caz de acest gen. „Au anunţat Poliţia imediat ce au constatat dispariţia pacientei. Ea nu făcea parte din categoria celor care nu aveau voie să iasă din secţie. Zona de lângă lac este împrejmuită cu un gard, însă oricine poate să-l sală. Ne gândim la o soluţie“, a precizat managerul. 


Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț