Nou director la Apele Române - Dobrogea Litoral. Cine va decide soarta plajelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa arhivă

Instituţia care are plajele litoralului românesc în administrare, Administraţia Bazinală Apele Române - Dobrogea Litoral (ABADL), are un nou director. Hristu Uzun, membru PSD, a fost numit la conducerea ABADL, pentru a treia oară.

Hristu Uzun, vechi membru PSD Constanţa şi unul dintre cei mai vechi specialişti de la Apele Române, este din nou director general al Administraţiei Bazinale Apele Române - Dobrogea Litoral (ABADL). Uzun se află astfel la conducerea instituţiei pentru a treia oară. 

ABADL se află constant în atenţia opiniei publice datorită interesului maxim, mai ales din sezonul turistic, în privinţa gestionării plajelor.

Odată cu amplul program de reabilitare a ţărmului pentru îndepărtarea efectelor eroziunii costiere (cel mai mare proiect de investiţii derulat de România - circa 1 miliard euro), Apele Române a avut de armonizat şi poziţia operatorilor de plajă care au închiriat sectoare, cu poziţia Uniunii Europene care a dat banii pentru acest proces şi care impune ca plajele să fie libere de taxări comerciale.

Operatorii de plajă, care mizau pe câştiguri consistente din închirierea de şezlonguri, umbreluţe şi din vânzările de la beach-baruri, s-au trezit astfel lăsaţi la marginea dinspre uscat a plajelor care au căpătat lăţimi de până la 100 metri.

În plus, turiştii şi localnicii s-au plâns de calitatea nisipului adus din largul Mării Negre, cu care a fost înnădit ţărmul. Nisipul este tare, închis la culoare, cu pietre şi scoici - cu totul deosebit de nisipul fin şi alburiu, pentru care litoralul românesc era faimos. 

ABADL va avea de urgentat, totodată, licitaţiile pentru reabilitarea sectoarelor de plajă de la Costineşti la 2 Mai, care vor deveni la fel de late ca cele din Năvodari - Mamaia - Constanţa - Eforie.

În această toamnă expiră, de asemenea, contractele pentru sectoarele de plajă încheiate pentru durate de până la 10 ani, astfel că urmează o nouă rundă de licitaţii, în care va trebui să se ţină cont de noile reguli europene ale proiectului de reabilitare a litoralului românesc. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Situaţia plajelor lărgite din Mamaia rămâne incertă. Autorităţile caută soluţii pentru a putea fi închiriate în acest sezon 

Proiectul imobiliar din zona plajei Corbu ar avea impact „nesemnificativ” pentru mediu. Primar: „Noi vrem cât mai mulţi investitori” VIDEO

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete