Nicuşor Constantinescu este încă în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
INicuşor Constantinescu pleacă în Statele Unite ale Americii FOTO S.I.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa urmează să plece în Statele Unite ale Americii, pentru investigaţii medicale. Plecarea este programată pentru marţi, 21 ianuarie.

Nicuşor Constantinescu se află încă în ţară, pregătindu-şi plecarea la analize în străinătate. El va părăsi ţara marţi, 21 ianuarie, cu destinaţia Statele Unite ale Americii. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa va merge la o clinică particulară din SUA, unde se va trata de afecţiunea gravă care i-a fost descoperită recent.

Constantinescu s-a prezentat luni, 20 ianuarie, la birou, unde îşi continuă activitatea obişnuită. El trebuie să se întoarcă din Statele Unite la finele lunii ianuarie, când intră în vigoare interdicţia de a părăsi România. Anchetatorii de la DNA au acţionat în forţă la 15 ianuarie, ridicându-l din parcarea Consiliului Judeţean, existând temerea că Nicuşor Constantinescu va pleca în SUA şi nu se va mai întoarce.

Preşedintele CJC trebuie să fie în ţară înainte de data de 30 ianuarie. Avocatul său, Marius Mocanu, n-a reuşit să obţină anularea interdicţiei, ci doar amânarea acesteia şi reducerea cu 15 zile. Decizia Judecătoriei Constanţa este definitivă.

Vă mai recomandăm

Nicuşor Constantinescu nu scapă de interdicţia de a pleca din ţară. Magistraţii au respins contestaţia depusă de avocatul preşedintelui CJ Constanţa

UPDATE FOTO VIDEO Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa, a fost audiat la DNA: „Am fost tratat ca un animal“

PSD Constanţa: „Ce i s-a întâmplat lui Nicuşor Constantinescu este o acţiune abuzivă a DNA, poliţia politică a lui Traian Băsescu“

Radu Mazăre: „Nicuşor este prietenul meu de 20 ani şi ceva. Procurorii sunt controlaţi de Servicii“

Nicuşor Constantinescu cere vehement Parlamentului desfiinţarea DNA

Opinie despre ridicarea lui Nicuşor Constantinescu de DNA: „Este semn că instituţiile statului funcţionează“€œ

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete