Nava Flaminia părăseşte portul Constanţa. Vasul cu deşeuri se va întoarce la Mangalia după o decontaminare în Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasul Flaminia care a fost distrusă în urma unui incendiu petrecut în Atlantic nu mai rămâne în Portul Constanţa. Decizia nu a fost impusă de autorităţile române, ci este ideea armatorului şi a asiguratorului navei. Prefectul de Constanţa, Eugen Bola, a lămurit luni motivele care au stat la baza acestei soluţii favorabile mediului înconjurător din România.

"Vineri am fost anunţaţi de conducerea DMHI că armatorul şi-a exprimat dorinţa de a pleca cu nava de aici în altă parte din 2 motive. Cel mai important este acela că propunerea autorităţii naţionale de mediu de a veni o navă din Germania să intre lângă Flaminia să putem să transbordăm aceste deşeuri costă prea mult în opinia armatorului şi a asiguratorului - cel care acoperă toate cheltuielile. Se pare că le este mult mai convenabil din punct de vedere financiar să plece cu nava. 

Odată acum vreo două luni se vorbea de portul Varna, acum de portul Salonic (Grecia)" a declarat Eugen Bola.

Prefectul a ţinut să explice că legislaţia Greciei permite distrugerea deşeurilor, în timp ce legislaţia noastră nu permite distrugerea deşeurilor, ci doar valorificarea lor.

Chiar şi aşa, România nu a scăpat de tot de Flaminia. După ce nava va fi descărcată, după ce va fi decontaminată, va veni la Mangalia să fie reparată.

"Problema este că Autoritatea Noastră de Mediu a considerat ideea care a fost indusă de Autoritatea Germană de Mediu că în urma incendiului nu mai există alte deşeuri şi că nu avem de a face decât cu cele două tipuri înscrise în notificare - deşeu metalic şi şlam. Autorităţile germane nu ne-au notificat decât aceste două tipuri de deşeuri. Nu s-a răzgândit nimeni. Au apărut aceste deşeuri noi, netrecute în notificare. Noi nu le distrugem - pleacă să le distrugă" a mai spus prefectul Bola. 

Portcontainerul Flaminia sub pavilion german este construit în 2001 de şantierul Daewoo. Armatorul navei este Mediterranean Shipping Company din Elveţia pentru operatorul Niederelbe Schiffahrtsges din Germania. 

În iulie 2012, vasul transporta aproape 2.900 containere de la Charleston – Statele Unite ale Americii, către Anvers - Belgia. Dintre acestea, în jur de 150 containere conţineau substanţe chimice clasificate ca deşeuri periculoase. O explozie de la bordul navei a declanşat un incendiu în care au fost afectate 120 containere dintre cele cu risc. Trei membri ai echipajului au murit în deflagraţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova