Mohammad Murad, despre premierul Ludovic Orban: „Nu ştie să facă nimic. În viaţa lui n-a dat un salariu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohammad Murad, preşedintele FPTR FOTO Călin Gavrilaş

Zilele acestea a izbucnit un război al declaraţiilor între patronatele din turism, reprezentate de Mohammad Murad, şi Guvernul României, pe tema redeschiderii restaurantelor începând cu 15 iunie.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) susţine că 70% dintre hotelierii şi restaurantele de pe litoral vor da faliment dacă acestea nu vor putea primi clienţi din data de 15 iunie. Peste 500.000 de persoane au achiziţionat, începând cu această dată, vacanţe în România ce includ servicii de cazare cu masă. „Ce le spunem? Ne vom trezi cu mii de procese din partea turiştilor care au cumpărat pachete de la noi”, afirmă Murad.

Totodată, patronatele ameninţă că vor da în judecată Guvernul României dacă restaurantele rămân închise. Iniţial vorbeau despre subminarea economiei naţionale, dar în conferinţa de presă de joi, 11 iunie, oamenii de afaceri au spus că acuzaţiile vor fi formulate de avocaţi specializaţi în procese cu statul român. Ei s-au arătat nemulţumiţi de faptul că promisiunile făcute de premierul Ludovic Orban la o întâlnire din urmă cu două săptămâni nu au fost respectate. Una dintre aceste promisiuni fiind cea a deschiderii restaurantelor din incinta hotelurilor.

„Vă spun informaţii din interiorul Guvernului: premierul şi ministrul Marcel Velea au fost de acord să deschidem. Dar Nelu Tătaru (ministrul Sănătăţii) şi Raed Arafat nu. Şi nimeni nu se pune acum cu medicii. Le place să fie la comandă, dar nu vor câştiga nimic dacă amână deschiderea cu 2 săptămâni, decât dacă se inventează un vaccin între timp. Ludovic Orban, în viaţa lui nu a avut un angajat, nu a dat un salariu. Eu am 10 meserii pe care ştiu să le fac dacă nu mai sunt patron, dar el nu ştie să facă nimic, dacă nu mai e premier”, mai spune Mohammad Murad.

O altă ipoteză lansată de preşedintele FPTR este că lui Raed Arafat şi ministrului Tătaru le este frică să-şi asume responsabilitatea acestei decizii. „Să-mi spună Arafat sau Tătaru ce se va schimba între 15 iunie şi 1 iulie? Vine căldura, se inventează un vaccin, pleacă virusul? Sunt măsuri luate din orgoliu şi din frica de a-şi asuma o decizie. Domnule Arafat, aşteptaţi să dăm faliment?”, se întreabă Murad. El a declarat în faţa jurnaliştilor că Guvernul aşteaptă ca oamenii de afaceri să deschidă tacit restaurantele, fără un acord oficial, iar statul se va preface că nu vede acest lucru. „Dacă se întâmplă ceva rău, se va constata că noi nu am respectat nişte reguli”, concluzionează Mohammad Murad.

Cu o zi înainte de conferinţa celor de la FPTR, premierul Orban declara că „pe evaluarea de risc epidemiologic, restaurantele în spaţii închise prezintă un risc epidemiologic major, din cauza, pe de o parte, a numărului mare de persoane care stau în restaurant, a timpului mare petrecut şi a faptului că nu se poate purta mască”.

Pe aceeaşi temă:

Mohammad Murad: „Dacă nu deschid restaurantele pe 15 iunie, spunem adio turismului”

Ce s-a întâmplat cu ultimatumul lui Mohammad Murad. Premierul Ludovic Orban: „După 1 iunie vom reglementa sezonul estival”

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”