Măsura radicală luată de primarul unui municipiu pentru paza şcolilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul spune că a luat această măsură pentru reducerea riscului apariţiei fenomenului infracţional în zona şcolilor din municipiu.

Începând cu acest an, Primăria municipiului Mangalia va asigura paza în unităţile de învăţământ din localitate cu poliţişti locali, renunţând la contractele cu firmele de pază, plătite din bugetul local.

„Unele firme de pază nu-şi îndeplineau obligaţiile contractuale, iar în şcoli şi grădiniţe sau în apropierea acestora au avut loc, în ultimii ani, mai multe incidente nedorite, culminând cu comercializarea unor substanţe interzise. De aceea, am decis să desfăşurăm această activitate cu angajaţi ai Poliţiei locale, special instruiţi în acest sens”, spune primarul Radu Cristian.

Administraţia locală susţine că se vor reduce şi costurile, întrucât bugetul anual pentru salariile poliţiştilor însărcinaţi cu paza şcolilor va fi mai mic decât facturile firmelor de pază, plătite din bani publici. „Paza unităţilor de învăţământ a fost permanent susţinută din bugetul local. Este o responsabilitate pe care ne-o asumăm, dar prin această măsură urmărim eficientizarea activităţii, cu scopul reducerii riscului fenomenului infracţional în zona şcolilor şi a grădiniţelor”, adaugă primarul.

Tot din acest an, creşa din Mangalia este dotată cu un sistem modern de supraveghere video pentru a sprijini personalul în activitatea de îngrijire a copiilor, dar şi pentru a oferi părinţilor un mod transparent de a urmări ce se întâmplă cu copiii lor în timpul petrecut acolo.

În municipiul mangalia sunt 15 instituţii de învăţământ. Poliţiştii locali vor asigura paza pe toată perioade derulării orelor de curs, fiind prezenţi în incinta şcolilor.

Pe aceeaşi temă:

Proiecte pentru extinderea şi modernizarea Spitalului Mangalia. Mii de turişti ajung aici în fiecare an

Faleza dintre Mangalia şi Saturn va fi reabilitată cu bani europeni



 

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026