Mama şi soacra fetiţei sechestrate, condamnate la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două femei din Valu lui Traian au fost condamnate la închisoare de magistraţii Tribunalului Constanţa după ce au pus la cale o căsătorie, după moda turcească. Femeile au fost condamnate din cauză că au sechestrat-o pe viitoarea mireasă şi au legat-o cu lanţul de un pat.

Victima este Constanţa Selim (12 ani) şi ea urma să se mărite cu fiul de doar zece ani al lui Rubie. Atige Selim, mama fetei, a fost condamnată de judecători la un an de închisoare pentru loviri sau alte violenţe, cinci ani şi jumătate pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi şase ani pentru rele tratamente aplicate minorului.  Mama fetei ar urma să execute, potrivit legii, pedeapsa cea mai mare, respectiv şase ani de închisoare.
Rubie Cerchez,  mama mirelui a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Magistraţii au mai stabilit şi despăgubiri de 10.000 de euro cu titlul de daune morale. Sentinţa poate fi atacată în recurs.

Cazul Constanţei Selim a ajuns în atenţia anchetatorilor în luna iulie când fetiţa a fost descoperită în Valu lui Traian, mergând pe stradă cu un lanţ atârnat de picior. 

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul