Mădălin Voicu, tras de urechi pentru „perciunaţii“ FMI. Parlamentarul este vizat de sesizarea trimisă la Consiliul pentru Combaterea Discriminării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălin Voicu, reclamat pentru discriminarea evreilor Foto Arhivă Adevărul

Mădălin Voicu a fost reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru folosirea expresiei „perciunaţi“, referitor la liderii FMI. Deputatul PSD de Constanţa afirmase: „Eu înţeleg că finanţele mondiale sunt conduse de anumiţi perciunaţi, dar vreau să ştiu care e avantajul meu ca ţară“.

Centrul pentru Combaterea şi Monitorizarea Antisemitismului MCA România a fost indignat de limbajul parlamentarului. Este al treilea derapaj înregistrat în rândurile partidului de guvernământ, după Radu Mazăre „hitlerist“ şi Mihai Sturzu „antonescian“.

„În România secolului XXI numai persoane cu o totală lipsă de cultură, lipsă de respect de sine şi lipsă de respect faţă de societatea în care trăiesc pot să exprime astfel de opinii rasiste care denotă ignoranţă. Expresia «perciunaţi» este una dintre expresiile utilizate de antisemiţi atunci când fac referiri la evrei“, arată Maximilian Marco Katz, fondatorul MCA România.

Mădălin Voicu consideră absurdă acuza de discriminare, mai ales că el este la rândul său membru al unei minorităţi, cea de etnie romă.

„Cum să creadă cineva că remarca mea are vreo legătură cu discriminarea, mai ales că eu fac parte dintr-o minoritate?! Chiar eu să am astfel de atitudine, este tendenţios şi absurd! Dacă voi fi chemat, o să mă prezint şi o să spun asta. Unii sunt mai scrupuloşi şi vor să epateze cu plângerile“, a declarat Mădălin Voicu pentru Adevărul.

Săptămâna trecută, organizaţia a semnalat discursul halucinant al ambasadorului Sorin Vasile, reprezentantul oficial al României în Armenia. Într-un context public, diplomatul a făcut glume despre evrei lacomi şi homosexuali, ceea ce i-a adus rechemarea în ţară.

MCA România a cerut totodată premierului Victor Ponta să ia atitudine în privinţa atitudinii membrilor PSD şi a diplomaţilor. „Conducătorii care tratează cu indiferenţă «derapajele» comise pe aceste teme devin complici la perpetuarea fenomenelor antisemite. Liderii partidelor politice care participă la conducerea României au datoria să se îngrijească de educaţia membrilor de partid, astfel încât aceştia să trateze cu respect şi cu responsabilitate subiecte precum minorităţile, Holocaustul, Holocaustul din România, antisemitismul şi rasismul“, solicită MCA România.
 
Vă mai recomandăm

UPDATE Ambasadorul României în Armenia a făcut glume despre contabili evrei lacomi şi despre homosexuali. Sorin Vasile, rechemat de urgenţă în ţară

Mihai Sturzu, somat să retragă de pe contul de Facebook o fotografie cu mareşalul Ion Antonescu. Reacţia şefului TSD: „Am şters postarea“

Radu Mazăre, iertat de plângerea penală pentru antisemitism. „Timpul ne va arăta dacă regretele dumneavoastră sunt sincere“

Heil Mazăre! „Ce vreţi, să mă duc la procuratură cu frizerul Gelu? Aşa sunt eu, îmi stă bine orice pun pe mine, fie că sunt Ştefan cel Mare sau Cezar“

Liviu Mihaiu: „Înţeleg antipatia pentru Mazăre, dar mi se pare la fel cu tunderea forţată a celor cu părul lung din anii `70“

Radu Mazăre, reclamat la Parchetul General pentru noua înfăţişare a la Hitler

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală