Lacul Techirghiol va avea regulament de organizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aria protejată Lacul Techirghiol

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) şi Consiliul Local Techirghiol, în parteneriat cu Societatea Ornitologică din România şi Asociaţia Demos, au căştigat custodia ariei protejate Techirghiol. Cei patru custozi ai ariei protejate vor elabora un regulament de organizare şi funcţionare al ariei.

„Scopul regulamentului este acela de a stabili regulile ce trebuie respectate în cadrul Sitului Natura 2000 - Lacul Techirghiol, în acord cu prevederile legislaţiei de mediu în vigoare. Va cuprinde prevederi despre modul de desfăşurare a diferitelor activităţi în zonă, în special cele care vizează piscicultura, agricultura sau vânătoarea în aria protejată“, a declarat Cătălin Anton, reprezentantul ABADL.

După elaborarea noului regulament, noii custozi ai lacului Techirghiol vor revizui planul de management, ce trebuie să armonizeze viziunile tuturor autorităţilor din zonă şi să ducă la dezvoltarea activităţilor în aria protejată.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online