La ora 21:30 începe a doua seară a Festivalului Mamaia Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emoții, aplauze la scenă deschisă și mult talent au fost coordonatele primei seri din cadrul Festivalului Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor, care se desfășoară în perioada 7-10 iulie la Casa de Cultură Constanța. Astăzi, de la 21:30, se desfășoară a doua seară a festivalului.

Aproape 200 de candidați la unul dintre trofeele festivalului Mamaia Copiilor participă la competiția organizată, cu ambiție și multă răbdare, de actorul Liviu Manolache. Prima seară a festivalului s-a desfășurat sub privirile încurajatoare ale părinților și ale prietenilor micilor artiști aflați în competiție. Anul acesta, echipa TVR, care filmează festivalul, a optat pentru un decor inspirat din tematica marină. Un cadru perfect pentru micii artiști, pe care i-am putut urmări în scurte prezentări, înainte de a începe să cânte, după modelul festivalului Sanremo. 

Grupele de vârstă I, III și V au urcat pe scenă în prima seară a festivalului, iar astăzi îi vom putea urmări pe micii artiști din grupa a II și a IV-a de vârstă. Tot în această seară, vor evolua și grupurile mici.

Aplauze la scenă deschisă pentru o reprezentantă a Constanței


Bianca Niță (11 ani), elevă la Școala Remus Opreanu, participă la secțiunea Interpretare a festivalului. În prima seară a competiției, a primit aplauze la scenă deschisă pentru interpretarea piesei „Vreau să visez“, compusă de Gabriel Băruță.

În culise, ne-a mărturisit că e foarte atașată de piesa cu care s-a prezentat la concurs: „Iubesc foarte mult această piesă, mă reprezintă“, a spus tânăra interpretă, câștigătoare a premiului I la Festivalul Glasul Speranțelor (Techirghiol, 2011). Bianca a mai câștigat trofeul Festivalului Remember (Constanța, 2010) și premiul Mihai Trăistariu (2010). 

Ea participă pentru a treia oară la Festivalul Mamaia Copiilor și își dorește cel mai mult să aibă un impact pozitiv asupra publicului: „Nu e țelul meu să urc pe podium, vreau să fac o figură bună și să se bucure lumea de muzică“.
Tot din Constanța mai participă la festival Diana Antonică și Nicola Iuliana Dragu.

Încredere

După evoluția primei serii de interpreți, Liviu Manolache și-a exprimat încă o dată încrederea pe care o acordă generației tinere: „Sunt foarte multe  momente transformate dintr-un cântec simplu într-un show. Acești copii vin cu sinceritate, cu suflet deschis, cu o muncă fantastică, sunt copii care de șase luni cântă aceeași melodie încontinuu, ca să iasă foarte bine. Pentru mine, ca om de teatru, este o lecție, am de învățat“.

Sâmbătă, de la ora 21, vor urca pe scena Casei de Cultură grupurile mari, la secțiunea Interpetare, apoi vor evolua cei înscriși la secțiunea Creație – muzică pentru copii mici, pentru școlari și pentru adolescenți. Duminică, tot de la 21, vor fi acordate premiile festivalului.


Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani