Judecătoriile Hârşova şi Măcin ar putea fi desfiinţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoriile Hârşova şi Măcin ar putea fi desfiinţate, a anunţat vineri, 20 februarie, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.  Aceste se află pe o listă de 30 de instanţe din ţară care şi-ar putea înceta activitatea.

“La nivelul Curţii de Apel Constanţa sunt două instanţe pe această listă: Hârşova şi Măcin. Proiectul de lege se află în Senat, după ce a fost respins de Camera Deputaţilor. Avem acolo propuse 30 de instanţe pentru desfiinţare”, a declarat Robert Cazanciuc a declarat vineri, la Constanţa, după bilanţul Curţii de Apel.

Ministrul susţine că nu mai pot rămâne instanţe care au 1.000 de dosare pe tot anul în condiţiile în care există instanţe cu 2.000 de dosare pentru fiecare judecător. “Trebuie să reorganizăm harta judiciară. Nu putem ţine instanţe cu 2000 de dosare de judecător şi alte instanţe cu 1000 de dosare pe instanţă pe întreg anul. La un moment dat este o diferenţă foarte mare între instanţele din România, repartizarea resursei umane nu e întotdeauna justă şi pot să apară discrepanţe. Nu putem cere unui judecător, cum se întâmplă la Hârşova, care să le facă pe toate, civil, penal, nu se poate, e inuman să-i ceri un asemenea lucru”, a precizat Cazanciuc.

El a menţionat că lista cu instanţele propuse spre desfiinţare va fi evaluată de către CSM. Împreună cu CSM-ul am pornit o evaluare a acestei liste de 30 de instanţe. O să decidem împreună cu CSM-ul dacă pe această listă vor rămâne 30 sau mai puţin. Nu e un scop în sine desfiinţarea unei instanţe, dar trebuie să vedem dacă actul de justiţie poate fi realizat cu un singur judecător şi în mod cert nu”, a mai declarat Ministrul Justiţiei.

Mai citiţi şi:

Robert Cazanciuc spune că trebuie făcute investiţii de 1 miliard de euro în penitenciare

Ministrul Justiţiei neagă faptul că evoluţia sa a fost legată de relaţia de rudenie dintre soţia sa şi Victor Ponta

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat