Jean Constantin va face glume pentru îngeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alte 200 de oameni au aşteptat cortegiul funerar al îndrăgitului actor Jean Constantin la poarta Cimitirului Central din Constanţa. A fost întâmpinat cu ropote de aplauze, la fel cum a fost însoţit tot drumul.

Pentru Jean Constantin a fost ultimul spectacol şi ultimele aplauze în faşa unei săli în aer liber cu sute de spectatori. Reprezentanţii poliţiei spun că nu se aşteptau la un aşa număr mare de oameni, care să îl conducă pe actor pe ultimul drum. Pe întreg traseul, populaţia ieşea din case şi păstrau câte un moment de reculegere.

GALERIE FOTO: ULTIMUL DRUM

Până în momentul în care a căzut cortina vieţii peste marele actor a fost însoţit de cei care au râs la glumele lui, care l-au iubit şi care l-au sprijinit. Actorii Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Vasile Muraru şi Nae Lăzărescu i-au adus ieri un ultim omagiu fostului lor coleg de breaslă şi au părăsit Constanţa aseară. Romică Ţociu, Cornel Palade şi Ion Dichiseanu l-au condus până la groapă.

Vor rămâne în urmă rolurile cărora le-a dat viaţă, scenetele i glumele sale memorabile.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie