Jaf ca-n codru. Un localnic a tăiat 7 copaci din pădurea Neptun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul de 61 ani a fost surprins în plină zi tăind copacii cu topotul. El îi încărcase deja în căruţă şi voia să-i vândă unui vecin.

Un echipaj de Jandarmerie care se afla marţi, 26 martie, ora 13.00, în patrulare, în apropierea unui complex hotelier din staţiunea Neptun, a văzut un bărbat care tăia pomi din pădurea Neptun.

Alexandru B., din comuna 23 August, le-a declarat jandarmilor că dorea să vândă copacii unor vecini. Din păcate, când a fost prins de jandarmi, el apucase să taie şi să urce într-un atelaj hipo, şapte trunchiuri de copaci.

Pomii au fost predaţi pe bază de proces verbal unui angajat al Ocolului Silvic Neptun. Pe numele bărbatului au fost întocmite actele de constatare, sub aspectul săvârşirii faptei de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia.

Actele vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi