Istoria Podului de la Agigea, o minune inginerească: „În ziua recepției, am fost oprit de Miliție, ca un posibil sabotor“

0
Publicat:

Celebrul pod de peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, de la Agigea, a fost inaugurat la 19 iunie 1983.

Podul de la Agigea în timp ce era în șantier Colecție Dobrogea.Dobrogeni

În lungime de aproximativ 300 de metri, podul este considerat a fi și în prezent o minune inginerească, fiind primul pod hobanat.

Execuţia căii de rulare cu patru benzi de circulație a început în anul 1980. Colectivul de proiectare a fost compus din opt ingineri, patru tehnicieni proiectanţi şi trei desenatori.

Conform oficialilor de la IPTANA, structura hobanată are 246,65 de metri lungime, iar deschiderea peste canalul navigabil este de 162,5 metri. Aceasta a fost, până în anul 2002, cea mai mare deschidere de pod rutier realizată în România. La data inaugurării, în Europa mai exista un singur pod hobanat peste Dunăre, cel din Bratislava.

Unul dintre cei care au participat la construcția podului, Sever Nemeș, își amintea peste ani: „Am avut privilegiul de a participa la construirea acestui pod de la trasare la recepție și nu numai. În ziua recepției, mergând spre pod dinspre Agigea, am fost oprit de "miliție" ca un posibil sabotor. Eram în cămașă albă cu mânecă scurtă și purtăm barbă mare. În zadar le-au spus că sunt așteptat la pod, că trebuia să deschid biroul etc, până nu au venit mai mulți muncitori care le -au spus cine sunt (erau speriați, nu le venea să creadă că sunt reținut) nu m-au lăsat să trec spre poď.

La organizarea de șantier, de sub pod, a venit o echipa de ziariști care a făcut poze unora dintre noi. Barba și-a făcut din nou efectul - poză mea nu a fost publicată. Între timp, au venit foarte mulți participanți la inaugurarea podului.

După episodul cu ziariștii, am urcat cu toții pe pod. La trecerea peste parapetul de siguranță, în timp ce dădeam noroc cu un "tovarăș" de la Blejoi, am fost prins de brațe, stânga/dreapta de un milițian și de un civil și tras cu putere înapoi în timp ce strigau la mine că nu am voie pe pod. Cu parapetul între picioare, milițienii în spate, cu Ama și cu prietenii în față, m-am zbătut până am scăpat și ne-am amestecat în mulțime“, retrăiește el acea zi.

El este dezamăgit că nu au primit nici o vorba de mulțumire din partea conducerii Grupului 5 Basarabi. „După ce s-a încheiat festivitatea de inaugurare, am rămas cu toții (colegii - tinerele cadre tehnice nebăgate de nimeni în seama) puțin dezamăgiți, descumpăniți și cu un gust amar în suflet. Lucraserăm cu multă dăruire zi și noapte, 6/7 zile pe săptămână, am trecut peste toate obstacolele numai să finalizăm la timp podul“, a povestit el pe pagina de Facebook „Dobrogea. Dobrogeni“.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare