Inspectoratul Şcolar solicită agenţilor economici să doneze echipamente IT pentru ca elevii din judeţ să poată urmări cursuri online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa solicită agenţilor economici să doneze echipamente IT pentru elevii din judeţ pentru ca ei să poată urmări cursuri online, în condiţiile în care şcolile sunt închise

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, că în parteneriat cu Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, solicită sprijinul tuturor agenţilor economici şi al reprezentanţilor comunităţii constănţene care vor să se alăture eforturilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a găsi soluţii pentru elevii aflaţi într-o situaţie de vulnerabilitate educaţională.

“Prin dotarea acestora cu echipamente IT noi sau resigilate/ recondiţionate şi în bună stare de funcţionare, cu o posibilă conectare la reţeaua de internet, vom putea asigura continuarea învăţării la distanţă în contextul suspendării cursurilor din cauza evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2”, se arată în comunicat.

Inspectoratul Şcolar a precizat că suspendarea cursurilor a determinat adaptarea sistemului de învăţământ şi adoptarea unei strategii de învăţare online, pentru a le permite elevilor continuarea studiilor la distanţă şi menţinerea conectării cu profesorii şi colegii de clasă.

“La nivelul judeţului Constanţa, există elevi pentru care accesul la platformele de învăţare online este mai dificil şi, drept urmare, nu se poate asigura o continuitate a învăţării. Aşadar, în această perioadă în care sunt promovate şcoala şi învăţarea la distanţă, clasele virtuale, utilizarea platformelor şi a resurselor educaţionale deschise, soluţia, pentru aceşti copii ai comunităţii judeţului Constanţa, ca sloganul staiacasă-şcoaladeacasă să fie real, o reprezintă dotarea cu mijloace IT necesare desfăşurării educaţiei online”, mai precizează sursa citată.

În acest context, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa realizează acest demers de identificare a unor potenţiali donatori de echipamente şi servicii pentru elevii din judeţ.

Inspectorul şcolar general Sorin Mihai a declarat, pentru News.ro, că aproximativ 4.700 de elevi ar avea nevoie de asemenea echipamente IT.

“Am identificat în mediul rural, unde considerăm noi că ar fi necesară o mai puternică implicare, un număr de 4.700 de elevi, din ceea ce ni s-a comunicat de unităţile de învăţământ. În aceşti 4.700 s-ar înscrie şi cei care au afirmat că echipamentele pe care le utilizează sunt depăşite”, a spus şeful IŞJ Constanţa.

El afirmă că unele primării din judeţ au început să cumpere asemenea echipamente pentrui elevi şi s-au mai înregistrat unele donaţii din partea unor agenţi economici.

“Noi am depus la recomandarea ministerului un proiect pentru fonduri europene ca să asigurăm pentru un număr de 160 de elevi şi cadre didactice şi vom vedea dacă vom avea succes. Au mai fost semnalate situaţii în care agenţi economici au donat, au sponsorizat şcoli sau elevi cu astfel de echipamente, în ultimele săptămâni. Preşedinte Consiliului Judeţean al Elevilor a spus că au fost donate 30 de astfel de echipamente în localităţi din mediul rural”, a mai afirmat Sorin Mihai.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”