Incursiune în trecutul României. Ce poţi vedea la Muzeul Memoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1936. La iarbă verde în Slănic Moldova Sursa muzeulmemoriei.ro

Muzeul Memoriei îşi deschide porţile la Centrul Jean Constantin din Constanţa. Vizitatorii vor intra în atmosfera de la începutul trecut prin fotografii, jurnale, amintiri, instalaţii sonore şi realitate virtuală.

Expoziţia Muzeul Memoriei va sta la Constanţa între 28 şi 3 noiembrie, la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“. Vernisajul are loc duminică, 28 octombrie, ora 19.00.

„Ce anume din trecutul tău te face cine eşti astăzi? Ca să-ţi răspunzi, începe prin a explora Muzeul Memoriei. 

În anul Centenarului am construit o expoziţie multimedia care îşi propune să ne apropie de istoria trăită de cei de la începutul secolului prin fotografii, jurnale, amintiri, instalaţii sonore şi realitate virtuală.

Expoziţia are arhitectura unui drum-poveste, cu instalaţii care devin piese ale memoriei colective. Descoperind-o, începem să explorăm un trecut îndepărtat, apropiindu-l astfel de noi pentru a-l duce mai departe. Vei descoperi poveşti alternative la istoria instituţionalizată, compuse din fragmente de vieţi ale unor persoane fără decoraţii sau medalii, care ar fi putut face parte dintre apropiaţii oricăruia dintre noi. 

Prin expoziţie, ne reimaginăm şi umplem golurile lăsate de generaţiile trecute. Repovestim vizual, sonor, animat şi tridimensional tot ce ne-au spus sau au încercat să ne spună ei - uneori prin viu-grai, alteori prin gesturi sau tăceri apăsătoare“, arată iniţiatorii. 

Ei spun că Muzeul Memoriei (www.muzeulmemoriei.ro) este un loc al amintirilor în care trecutul se uneşte cu prezentul pentru a căuta în istoria fiecăruia perspective noi, uitate sau ignorate: „Muzeul Memoriei este o inţiativă Punctart care vrea să ridice o întrebare: suntem noi memoria care se naşte din cursul şi pe parcursul istoriei gândite şi trăite? Muzeul Memoriei mulţumeşte tuturor celor care ne susţin şi lucrează alături de noi la această arheologie subiectivă, care pun la dispoziţie arhive şi mărturii, ne ascultă gândurile şi ne dau o voce“.  

Programul expoziţiei este astfel: luni-vineri (29 octombrie-2 noiembrie), orar 18.00- 22.00; sâmbătă, 3 noiembrie, orar 15-22. Intrarea este liberă.

Muzeul Memoriei: expo este finanţat prin programul In stare de bine, susţinut de Kaufland Romania, implementat de FDSC (www.instaredebine.ro) şi cofinanţat de AFCN.

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Fascinantele chipuri ale Dobrogei, la început de secol XX. Portretele făcute de francezul Anatole Magrin 

FOTO Oameni din Dobrogea la începutul anilor 1900: săraci, desculţi, arşi de soare, dar râzând fericiţi în colb 

Eforia, în imagini minunate de arhivă recuperate de colecţionari. Imaginile eleganţei dispărute din altă epocă