Începe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Primăria a anunţat cât costă recuperarea acesteia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria a anunţat că va începe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Totodată, a anunţat şi câţi bani vor scoate din buzunar şoferii ghinionişti.

„Atenţie, constănţeni! Aveţi grijă unde parcaţi, pentru că, în săptămânile următoare, începe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar”, aşa începe anunţul primăriei municipiului Constanţa.

Autovehiculele care staţionează sau sunt oprite neregulamentar vor fi ridicate, transportate, depozitate şi eliberate de reprezentanţii SC Confort Urban SRL, societatea comercială care aparţine municipalităţii.

Poliţiştii rutieri dar şi cei locali sunt cei care dispun măsura ridicării autovehiculelor. Primăria a făcut publice şi câteva situaţii în care se poate dispune măsura ridicării: sunt pe carosabil unde staţionarea este interzisă prin lege, pe trotuare fără respectarea prevederilor legale, pe spaţii verzi, în parcuri, în locurile unde sunt montate pavele, în parcările amenajate, fără a avea achitată contravaloarea taxei privind parcarea sau pe locurile de parcare amenajate şi semnalizate corespunzător, destinate persoanelor cu handicap etc.

„Constănţenii îşi pot recupera maşinile din parcul auto situat în municipiul Constanţa, strada Caraiman, nr.1, dar, doar după ce au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/ 2018 şi numai în prezenţa unui poliţist local: tarif ridicare maşini : 450 de lei, tarif transport maşini: 120 de lei, tarif depozitare maşini/ zi : 60 de lei. Programul de restituire este non-stop”, spun reprezentanţii administraţiei locale.

În municipiul Constanţa sunt 1.070 de locuri publice de parcare, iar dintre acestea 560 sunt accesibile doar utilizatorilor de telefonie mobilă deoarece plata se face exclusiv prin mesaj text (SMS) sau printr-o aplicaţie care trebuie instalată pe telefonul mobil.

Atât primăria Constanţa, cât şi firma acesteia, Confort Urban, care se ocupă de administrarea parcărilor, nu au luat în calcul şi modalităţi alternative de plată: parcometru cu fise, bancnote sau card, persoană la taxare sau achiziţionarea de bonuri de la unităţi economice din zonă. Primarul Decebal Făgădău le recomandă celor care nu au telefon mobil să „parcheze în altă parte”.

Pe aceeaşi temă:

Primăria Constanţa, pasibilă de discriminare în problema parcărilor plătite prin SMS: „Cine nu are mobil să parcheze în altă parte“

FOTO Metoda inedită găsită de un şofer pentru a plăti parcarea. „Dacă mă amendezi, o faci cu rea-voinţă”

Au început amenzile pentru parcarea neplătită prin SMS în centrul Constanţei

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!