Începe „Litoralul pentru toţi”. Tarifele la cazare pornesc de la 34 de lei pentru o noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Litoralul românesc - foto Călin Gavrilaş

Patronatele îi încureajează pe turişti să vină pe litoral şi înainte de începerea sezonului estival. În acest sens, au lansat programul „Litoalul pentru toţi”.

Programul social „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 40. Până spre finalul lunii iunie, turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile de pe litoralul românesc cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Pentru ediţia din acest an şi-au anunţat participarea zeci de hoteluri care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte. Pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă. 

„Recomandăm turiştilor să-şi facă vacanţele pe litoralul nostru şi în extrasezon. Au toate motivele: plajele şi staţiunile nu sunt aglomerate, vremea este foarte frumoasă şi, poate cel mai important argument, preţurile sunt mult mai mici decât în lunile iulie şi august. Mă bucur că, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, putem să ducem mai departe acest program care a devenit o tradiţie şi să le oferim tuturor românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife mai mult decât accesibile”, afirmă Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Tarifele prin programul „Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masa all-inclusive, tarifele încep de la 160 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 3 nopţi de cazare.

Vă recomandăm şi: 

Salvamarii, la datorie pe litoral. „Marea este periculoasă, indiferent dacă este liniştită sau agitată“

Promenada din Mamaia Nord-Năvodari, o investiţie de peste 27 milioane de lei, distrusă de operatori de plajă

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța