Începe apelul declarat de Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, împotriva sentintei de achitare a călăilor care l-au ucis în închisoare pe tatăl său
0Astăzi, 21 mai, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are loc primul termen al apelului declarat împotriva sentinţei de achitare a torţionarilor care l-au ucis pe disidentul Gheorghe Ursu.
Cazul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în închisoare de oamenii regimului comunist, este dovadă viciilor statului român postdecembrist. Memoria să nu este onorată nici la trei decenii de la căderea comunismului: justiţia română a decis că Gheorghe Ursu n-a fost, de fapt, disident şi îi lasă nepedepsiţi pe ucigaşîi lui.
Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, face următoarele precizări:
„Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti a fost, după cum veţi vedea, nu numai o crasă injustiţie şi mistificare în cazul Ursu, dar, mult mai grav, o încercare de disculpare a întregii poliţii politice a dictaturii Ceauşescu.
Cei care au trăit sub dictatură sau care au studiat dosare la CNSAS, recunosc în motivarea acestei sentinţe o pagină din manualul de dezinformare prin care Securitatea încearcă de 30 de ani să-şi asigure impunitatea.
Documentele ataşate devoalează argumentele halucinante ale judecătoarei Mihaela Niţă, unele preluate ad-litteram din susţinerile inculpaţilor.
Mai trebuie astăzi să demonstrăm că poporul român a resimţit dictatură lui Nicolae Ceauşescu drept odioasă? N-a fost de-ajuns o Revoluţie cu mii de morţi, răniţi, bătuţi sălbatic pe străzi şi în aresturi, pentru că acest fapt istoric să fie înţeles de justiţie?
Lucrătorii instituţiei care, prin frică şi delatiune, au ţinut îngenunchiat acest popor timp de zeci de ani, pretind azi că nu au făcut decât să "influenţeze pozitiv" opozanţii (inclusiv cei potenţiali), „în sensul renunţării la astfel de preocupări”.
Şi judecatoarea Mihaela Niţă i-a secondat în acest demers de falsificare a istoriei.
Altfel spus, populaţia României a acceptat umilitorul cult al personalităţii dictatorului - nu de frică securiştilor, a turnatorilor, a microfoanelor, a avertizarilor, a persecuţiilor practicate că politică de partid şi de stat.
Nu de groază arestării şi bătăilor crunte din partea băieţilor cu ochi albaştri a îndurat ţară asta un conducător inept care a adus-o în pragul dezastrului economic. Ci pentru că a fost "influenţată pozitiv"!
Judecătoarea Mihaela Niţă, adoptând limbajul "legendat" al Securităţii, a ignorat aproape în întregime probatoriul ataşat la dosarul cauzei.
Torturile greu de imaginat asupra deţinuţilor de la Aiud şi de la Rahova; maltratările şi deportările liderilor grevelor din Valea Jiului; ale muncitorilor braşoveni în noiembrie 1987; atacurile împotriva personalului şi colaboratorilor Europei Libere; cei anchetaţi pentru "înscrisuri duşmănoase" afişate sau trimise, că şi în cazul lui Gheorghe Ursu, la Europa Liberă; miile de alţi opozanţi mai puţin cunoscuţi, depuşi abuziv în spitale psihiatrice, unii făcuţi dispăruţi, majoritatea arestaţi şi maltrataţi, tot că Gheorghe Ursu, "sub acoperirea miliţiei", conform practicii de disimulare a represiunii politice proprii regimului Ceauşescu; în sfârşit, miile de morţi, răniţii, arestaţi şi torturaţi ai Revoluţiei - toate aceste cazuri nu au existat pentru reprezentantul justiţiei române din 2020. (Ori s-au numit "influenţare pozitivă"?)
Tot din aceeaşi dezonorantă sentinţa: « urmărirea informativă, filajul, interceptarea convorbirilor telefonice şi a corespondenţei, cercetarea şi arestarea pentru infracţiuni de competenţă organelor de securitate, plasarea în arest la domiciliu, fiind uneori exercitate chiar şi violente fizice », toate acestea existau, dar, stupefiant, nu erau "politică statului român la acea dată"! Nu era o politică "de reprimare a formelor de opoziţie faţă de regimul politic şi conducătorul statului prin violenţă" pentru "temperarea şi controlarea acestora"!
În naraţiunea mistificatoare a Securităţii, represiunea ceauşistă nu a fost sistematică (deci, doar întîmplătoare); nu a fost violenţă (deci, benevolenţa); iar disidentii nu s-au opus lui Ceauşescu din principiu, ci din "frustrări personale", "porniri dezaxate", sau sub "influenţă agenturilor străine" care unelteau împotriva "integrităţii ţării" şi "victoriei socialismului" (nume de cod, de altfel, pentru "Cel mai iubit fiu").
Andrei Ursu
Aceste "soluţii" căutau să le extragă cei doi torţionari de la Gheorghe Ursu, alături de numele prietenilor săi care l-au ajutat în "intensă activitate de propagandă duşmănoasă". Inginerul a scris în faţă anchetatorilor: „Refuz să scriu în declaraţii numele prietenilor". A mai scris, insistent, că a fost „împiedicat de către Conducerea Superioară", să consolideze, că inginer, blocurile avariate de cutremurul din 1977, deşi există "riscul pierderilor de vieţi omeneşti". A mai declarat că s-a văzut astfel "constrâns de propria conştiinţa" să scrie la Europa Liberă, pentru a alertă opinia publică. Şefii inculpaţilor şi-au pierdut răbdarea: "să renunţăm la măsurile timide şi de suprafaţă şi să acţionăm cu toată fermitatea".
Conform zecilor de declaraţii ale martorilor, în închisoare, Gheorghe Ursu a fost torturat sistematic, până la moarte, de cei doi ofiţeri, exact pentru aceste motive: nu vroia să "divulge" numele prietenilor şi să-şi renege acuzaţiile împotriva lui Ceauşescu din scrisorile difuzate la Europa Liberă.
În speranţa, în final, a dreptăţii pentru Gheorghe Ursu, dar şi pentru toate victimele regimului nelegitim şi criminal al lui Nicolae Ceauşescu, va rugăm să transmiteţi rândurile de mai sus.
Va invităm, pe cei temerari, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - bineînţeles cu păstrarea distanţei sociale necesare, pentru sănătatea dumneavoastră.
Va mulţumesc,
Andrei Ursu“
Puteţi citi aici motivele de apel invicate de Andrei Ursu.
Vă mai recomandăm: