Incendiu în Clubul Colectiv din Bucureşti. Alte tragedii în care tinerii au murit captivi în cluburi. Cum putea fi evitat incendiul devastator din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiul de la clubul Colectiv din Bucureşti, din seara de vineri, 30 octombrie, în care au murit 27 tineri şi alţi 146 au fost răniţi, se adaugă unui şir de tragedii din care cei implicaţi în industria cluburilor n-au învăţat nimic.

În aprilie 2002, o petrecere a liceelor organizată în discoteca Maxx Space din Iaşi s-a soldat cu moartea unei adolescente şi mutilarea alteia. O demonstraţie de karate care făcea parte din programul competiţiei Liceul Anului, ca probă de aptitudini, trebuia să aibă loc într-un cerc de foc, pe care amfitrionii l-au realizat din tăviţe de alcool cărora li s-a dat foc. Sticla din care se turna alcoolul a explodat în contact cu flăcările, propagând incendiul. O fată de 18 ani, Gabriela Moraru, a ars de vie, iar o alta, Monalisa Miriuţă, a fost mutilată. Discoteca aparţinea liberalului Relu Fenechiu. 

În februarie 2012, două explozii au avut loc în clubul Euphobia din Sighetul Marmaţiei, din cauza acumulării de gaze. Un număr de 17 tineri au fost răniţi. 

În decembrie 2012, clubul Kasho din Braşov, situat la etajul al doilea al mall-ului My Place, a fost scena unui incendiu produs din cauza unui aparat de sudură, iar două persoane au fost intoxicate cu monoxid de carbon. 

În aprilie 2014, restaurantul libanez Beirut din Constanţa şi clubul Legendary Pub, situate în aceeaşi clădire din centrul oraşului au fost devastate de foc. Trei tinere care făceau parte din echipa artistică a localului, cântăreaţa Nicoleta Cengher şi dansatoarele Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu, au rămas blocate la mansarda restaurantului fără ca pompierii să intervină pentru salvarea lor. Fetele au murit îmbrătişate, cuprinse de flăcări. 

În iulie 2014, patronul unui restaurant din centrul vechi al Bucureştiului a dat foc localului, pentru a ascunde uciderea partenerului său de afaceri. 

În iulie 2015, focul a distrus Face Club din parcul Ariniş din Gura Humorului, iar pompierii au spus că dezastrul a fost pus intenţionat.  

Pe plan internaţional, o tragedie de proporţii a lovit Brazilia, unde discoteca Kiss din Santa Maria a luat foc la 27 ianuarie 2013. Cauza: aceeaşi ca la club Colectiv din Bucureşti - artificiile spectacolului pirotehnic care au aprins tavanul. Bilanţ: 242 morţi şi 168 răniţi. 

Incendiu în Club Colectiv Bucureşti: 27 morţi şi 146 de persoane internate în spital 

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seara, la clubul Colectiv din zona Piaţa Unirii din Capitală. Potrivit primelor informaţii, este vorba de cel puţin 27 morţi şi de alte 146 de persoane care au suferit arsuri grave. Secretarul de stat Raed Arafat se aşteaptă ca numărul victimelor să crească. A fost activat Codul Roşu de Urgenţă. La numărul de telefon 021. 2069291 se pot afla informaţii despre victime.

Pe aceeaşi temă:

Incendiu Club Colectiv. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă se reuneşte la Guvern, sâmbătă dimineaţă. Nicolae Bănicioiu: „Situaţia este stabilizată”

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare ale martorilor tragediei: „Cei care cădeau erau călcaţi în picioare“

Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă

Incendiu în Clubul Colectiv: Cine sunt Goodbye to Gravity, trupa care a concertat în momentul producerii tragediei

Incendiu Colectiv. Cine este Alin Anastasescu, acţionarul principal al firmei care deţine Clubul Colectiv

Incendiu la Club Colectiv: Parchetul face cercetări pentru ucidere din culpă în cazul tragediei în care au murit 27 de oameni

Reacţii oficiale după incendiul de la Club Colectiv. Dragnea: „Tineri au plecat să asculte muzică, iar acum nu mai sunt“

Incendiu la Club Colectiv. Liste cu răniţii tragediei din Capitală, internaţi la diverse spitale din Bucureşti

Incendiu în Club Colectiv. Ce s-a întâmplat, de fapt, în Colectiv, clubul în care zeci de tineri au ars de vii

Incendiu în club Colectiv. Tragedia din Capitală a ajuns şi în presa internaţională

Incendiu Club Colectiv. Este nevoie de sânge! Unde puteţi dona chiar acum

Incendiu club Bucureşti. Ambasadorul Marii Britanii se declară consternat de tragedia din Bucureşti

Incendiu fără precedent în Capitală: cel puţin 27 morţi şi peste 160 de răniţi. A fost activat Codul Roşu de Urgenţă

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare ale martorilor tragediei: „Mă căţăram pe cadavre şi încercam să ies“

 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită