Video Incendiu de proporţii în Constanţa. Sute de oameni evacuaţi şi zeci de maşini distruse. A fost activat Planul Roşu FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Călin Gavrilaş

Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii din trei judeţe: Constanţa, Călăraşi şi Ialomiţa. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

UPDATE Spitalul Judeţean Constanţa anunţă că în urma incendiului izbucnit noaptea trecută, nouă pacienţi  (doi copii şi şapte adulţi) au fost aduşi pentru îngrijiri medicale. „La nivelul unităţii medicale a fost activat planul alb. Un singur pacient a fost preluat pe codul roşu, fiind urgenţă majoră, cu arsuri de căi aeriene superioare şi arsuri de gr. II pe 7 % din suprafaţa corporală. Acesta a rămas internat la chirurgie plastică/terapie intensivă. Este în momentul de faţă intubat, dar starea sa este stabilă”, transmite SJU Constanţa. Celelalte opt persoane au fost externate.

GALERIE FOTO

UPDATE Reprezentanţii ISU Dobrogea susţin că în anul 2015, premergător obţinerii autorizaţiei de construire (la faza de proiect), a fost emis aviz de securitate la incendiu pentru parcajul amenajat la subsolul clădirii afectate de incendiu. „După recepţie şi punerea în exploatare, societatea dezvoltatoare nu a solicitat autorizaţia de securitate la incendiu, care certifică practic faptul că imobilul îndeplineşte cerinţele specifice securităţii la incendiu”, spun cei de la ISU.

FOTO Călin Gavrilaş

Incendiul a izbucnit la ora 00:58, în noaptea de miercuri spre joi (15/16 decembrie) la un ansamblu de locuinţe situat pe strada Prelungirea Nicolae Grindeanu 6 din municipiul Constanţa. 

Deoarece era vorba despre cinci scări de bloc şi peste 200 de locatari, ISU Dobrogea a activat Planul Roşu de Intervenţie în jurul orei 1.52. 

FOTO Călin Gavrilaş

sursa video: Alexandra Dobre

Conform primelor informaţii, incendiul ar fi izbucnit din demisolul blocului, de la două autoturisme parcate acolo. 

Pentru stingerea incendiului au intervenit aproximativ 200 de pompieri cu 35 de autospeciale. În sprijinul ISU Dobrogea au sosit şi echipaje ale ISU Călăraşi şi ISU Ialomiţa.

Şase persoane au fost transportate la spital cu diferite afecţiuni (intoxicate cu fum sau arsuri).

Imagini de astăzi de la locul incendiului - sursa: Digi24

250 de oameni au fost evacuaţi, dintre care peste 70 de copii. Majoritatea persoanelor au fost evacuate de salvatori cu ajutorul autoscărilor, mulţi locatari fiind adăpostiţi pe terasa blocului. 

36 de maşini au fost avariate. 25 dintre acestea fiind parcate la demisol, iar 11 fiind parcate în apropierea clădirii.  

La ora 04:30 a fost dezactivat Planul Roşu de Intervenţie.

Foto: Alexandra Dobre

Vă recomandăm şi: 

Cum putem scăpa de gunoaiele Europei. Berceanu: „Rămânem la dosarul cu şină în mod deliberat”

Centrul istoric al Constanţei, redeschis traficului rutier. Instanţa a suspendat Regulamentul Consiliului Local

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul