În ce condiţii se prepară alimentele la cantinele din porturile Constanţa şi Agigea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat un control la cantinele din porturile Constanţa şi Agigea.

Horia Constantinescu, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, spune că în urma controlului la cantinele din porturile Constanţa şi Agigea au fost descoperite mai multe nereguli.

Spre exemplu, la cantine s-au depistat materii prime cu data limita de consum depăşită, depozitări neconforme, ustensile şi recipiente nepotrivite pentru alimentaţia publică. Comisarii au decis oprirea temporară de prestări servicii pentru două dintre cantine. În cazul a trei cantine este vorba doar despre abateri de informare a clienţilor. 

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Meniul zilei la două restaurante: gândaci, murdărie şi mâncare expirată. Protecţia Consumatorilor le-a închis temporar

VIDEO Saga închiderii Terasei Zorba din Neptun: plasa de muşte şi dintele spart al şefului OPC Constanţa

Mai multe pentru tine:
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare