Grenadă defensivă, găsită în curtea unei şcoli din Constanţa în timpul unor lucrări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O grenadă defensivă a fost descoperită joi după amiază în curtea unei unităţi de învăţământ din municipiul Constanţa. Muniţia fusese găsită de reprezentanţii companiei de termoficare în timp ce lucrau la remedierea unei avarii.

Pompierii militari au fost solicitaţi pe data de 30 octombrie, în jurul orei 15.30, pentru a ridica muniţia rămasă neexplodată, găsită de lucrători ai Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice în curtea şcolii gimnaziale B.P.Haşdeu din municipiul Constanţa, în timpul remedierii unei avarii.

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa, mobilizat la locul indicat a descoperit o grenadă defensivă de pe timpul conflictelor militare. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către specialiştii pirotehnicieni, urmând a fi distrusă la o dată ulterioară.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea atrag atenţia cetăţenilor că, în momentul descoperirii unor elemente de muniţie neexplodată, cetăţenii trebuie să solicite ajutorul organelor abilitate, fără a le mişca din locul unde a fost găsite.

“În ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. Neutralizarea şi distrugerea lor se execută numai de către specialiştii pirotehnicieni, care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune extrem de periculoasă”, se arată într-un comunicat al ISU Dobrogea.

Vă mai recomandăm:

Grenadă defensivă, găsită în curtea Colegiului "Dobrogea" din Castelu

Grenadă defensivă găsită într-o grădină la Tîmboieşti

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”