FOTO Străinii care îmbracă uniforma de ostaş român în războaie. Mesajul lor transmis de Ziua Armatei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polonezii din GRH Armata Română, în acţiune Sursa Facebook GRH Armata Română

Străinii fascinaţi de istoria militară a României serbează Ziua Armatei Române, celebrată la 25 octombrie. Un grup de reconstituire din Polonia este invitat de onoare la fiecare ceremonie de la Ambasada României din Varşovia, ca gardă de onoare „românească“.

În Polonia, un grup de pasionaţi ai milităriei au ca hobby reconstituirea ţinutei şi a conduitei unui ostaş român din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. 

Sunt câţiva polonezi care au pus în 2015 bazele GRH Armata Română, însemnând „Grupul de Reconstituire Istorică“ Armata Română.

În polonă, GRH vine de la „Grupa Rekonstrukcji Historycznej“, ceea ce se traduce în engleză prin „Living History Group“. Este primul grup de acest gen din Polonia şi îşi desfăşoară activitatea sub motto-ul „Trăiască România!“. 

GALERIE FOTO POLONEZII DIN GRH ARMATA ROMÂNĂ

Membrii GRH Armata Română spun că sunt dornici de colaborare, aflându-se în contact permanent cu Ambasada României în Varşovia, având camarazi în România, SUA, Cehia şi Slovacia. 

Cu prilejul Zilei Armatei Române, grupul a fost invitat şi în acest an la Ambasada din Varşovia. Polonezii s-au prezentat echipaţi regulamentar, fiind garda de onoare a evenimentului. „Trăiască Armata Română!“, au salutat ei.

Ca nişte soldaţi adevăraţi, ei participă la acţiuni de reconstituire militară, se antrenează, fac marşuri, exerciţii, se pregătesc de ambuscade şi ţintesc inamici imaginari - recreând condiţiile austere ale românilor în război. După „lupte“ se ospătează cu mămăligă şi vin românesc (foto jos, sursa Facebook GRH Armata Română)

Andrzej Ciechalski (foto sus) ţine pagina de Facebook a grupului GRH Armata Română. Tânărul are 22 ani şi este student la Drept. La prezentarea sa de pe Facebook şi-a pus cuvinte latine şi româneşti: un citat care exprimă credinţa sa în Divinitatea („Nihil sine Deo“), dar şi amărăciunea că „Tot ce e bun tre să dispară“ (inspirat de Paraziţii. Andrzej este cel mai tânăr din grup, iar ceilalţi, mai vârtsnici, au servicii, dar toţi în timpul liber se întâlnesc pentru a recompune o frântură din viaţa unui ostaş obişnuit din România în timp de război.

„Am descoperit istoria Armatei Române în anul 2014. Am decis să cumpăr o uniformă şi să interpretez un soldat din Al Doilea Război Mondial. Prietenii mei mi s-au alăturat. Nu ştiam nimic despre istoria ţării la început, dar am căutat, am citit mult, am văzut fotografii vechi, de arhivă. Am fost impresionat de bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti, Staligrad, Crimeea, campania de Vest. Regele Mihai este un erou pentru mine. A avut o misiune şi o viaţă grele, dar a acţionat întotdeauna ca un rege. România este o ţară frumoasă, cu oameni foarte curajoşi şi interesanţi“, spune Andrzej Ciechalski, fondatorul GRH Armata Română, alături de fraţii săi de arme Piotr Kolanek, Piotr Okruciński şi Radosław J. Dąbrowski. 

Alţi doi tineri străini, care şi-au luat pe Facebook nume româneşti, Iosua Boilă (Joshua Boyle, Marea Britanie) şi Ludovic Rădulescu (Louis Lozano, SUA), au celebrat şi ei Ziua Armatei Române. În urma articolului apărut în „Adevărul“, prin care erau prezentaţi, cei doi s-au împrietenit şi fac schimb de efecte militare, ajutându-se la completarea echipamentului. Ei au transmis prin „Adevărul“ acelaşi milităros salut: „Trăiască Armata Română!“, Armată de la care ei au aflat despre vitejia unui popor mic şi adesea încercat şi care i-a convins să fie „români“. 

Sursa Facebook Joshua Boyle

Pe aceeaşi temă: 

Străinii fascinaţi de istoria militară a României: „Este nedrept ca uriaşul sacrificiu al României în războaie să nu fie cunoscut“

FOTO Istoria fascinantă a lui Joseph „Joe“ Boyle, aventurierul canadian care a cucerit-o pe Regina Maria a României

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort