FOTO Pariul câştigat de la CA Rosetti. Băiatul rău care a ajuns exemplu bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Grosu este un exemplu pentru colegii săi

Liceanul Marius Grosu, care a iniţiat cel mai mare marş împotriva etnobotanicelor, şi-a pus pe peliculă experienţa de viaţă care l-a determinat să fie un personaj pozitiv. Filmul este acum folosit în şcoala lui, ca film motivaţional.

Când a intrat în liceu, era cam supărat pe viaţă. Nu ştia ce vrea de la lume, dar nici ce vrea lumea de la el. A stat toată clasa a noua încercând să îşi dea seama ce drum să apuce: să fie băiatul rău care nu ţine cont de cei din jur sau să fie băiatul bun care face ceva folositor cu viaţa lui. Venea dintr-o familie cu neajunsuri materiale şi nu avea chef să socializeze „inutil“, dar a dat curs unui impuls care l-a făcut să calce pragul clubului IMPACT New Generation din liceul său. Era mai mult curios să vadă de ce se agitau atâta colegii în legătură cu asta.

Click pe poze pentru a vedea mai multe imagini de la iniţiativa lui Marius Grosu!

Când a văzut ce se discută, parcă a intrat în altă lume, care era în faţa lui, dar pe care el nu o văzuse. O colegă, Ana-Maria, rememorează: „El stătea în ultima bancă, mai mult voia să ne observe. Apoi parcă s-a trezit la viaţă. Era numai cu mâna pe sus, propunând acţiuni pe care să le organizăm în liceu. I-am acceptat toate ideile. Şi ce a ieşit ne-a uimit pe toţi“.

Băiatul ursuz şi confuz a refuzat de curând să fie preşedintele elevilor de la liceul său. „Parcă funcţia asta li se potriveşte mai bine altora, care sunt mai volubili. Eu vreau să fiu omul din spatele camerei de filmat, omul cu ideile şi faptele“. Aceasta este povestea lui Marius Grosu, un licean de 19 ani de la Grupul Şcolar CA Rosetti (fost SNC), care a devenit dintr-un elev la marginea prăpastiei izolării, vedeta şcolii lui.

Noua şansă


Zilele trecute, elevi, profesori şi părinţi de la CA Rosetti au urmărit la şcoală cea mai nouă realizare a lui Marius Grosu, regizorul peliculei de scurt-metraj „O nouă şansă“. Confruntarea lui interioară, cea dintre personajul negativ şi cel pozitiv, a pus-o într-un scenariu filmat numai cu elevi al liceului, în care au jucat Ana-Maria Habet (XII B), Marian Sin (XI D), Răzvan Gogu (XII D) şi alţi liceeni-actori.

Imaginile i-au pus pe gânduri până şi pe bobocii de-a noua, unde lupta pentru supremaţia neoficială acum se dă. „Băiatul rău se găseşte în fiecare clasă, iar cel bun - de asemenea. Trebuie să facem ceva cu viaţa noastră, mai mult decât să ne amuzăm stupid când punem piedici - la propriu - celor din jur“, îşi expune filosofia regizorul de 19 ani.

Important este ca oamenii mari din jurul tinerilor să îşi dea seama ce anume provoacă o astfel de atitudine: greutăţi în familie, lipsa unui sprijin, teama de a nu primi lovituri. Profesoara de matematică Anişoara Iordache a intuit prima că Marius are nevoie de un refugiu şi i-a făcut o invitaţie-surpriză în poezie. „Doamna lucra cu doi elevi la sfârşitul orei şi eu m-am apropiat de ei, eram oarecum curios. M-a întrebat dacă vreau să stau cu ei şi mi-a explicat pe înţelesul meu ce înseamnă poezia japoneză haiku: «Exprimă o stare, tot ce trăieşti în acel moment, o stare ce poate însufleţi şi obiectele». Nu mai auzisem aşa ceva. Când mi-a spus despre schepsisul versurilor şi silabelor care trebuie să aibă un anumit număr, mi s-a părut ca un joc în care se îmbină matematica şi româna. Cu ajutorul ei, am făcut primele poezii. Şi chiar am fost premiat pentru ele!“, zâmbeşte reţinut Marius care nu spune că a ajuns să se claseze primul la un concurs internaţional de haiku.

Iniţiatorul marşului împotriva etnobotanicelor

Marius Grosu, liceanul de la CA Rosetti, este cel care a iniţiat în primăvara acestui an cel mai mare marş al elevilor constănţeni împotriva etnobotanicelor. „În apropierea liceelor este câte un astfel de magazin de vise. Ştiam cazuri de băieţi şi fete distruşi de droguri şi împreună cu doi colegi de clasă, Sorin Dobrin şi Cosmin Albu, am început să lucrăm la ideea de a organiza un marş al şcolii intitulat «Nu-ţi da viaţa pe 10 lei». Directoarea noastră Guner Omer a fost imediat de acord şi atunci, văzând că sunt încurajat şi susţinut, m-am gândit: «Dar de ce să fie numai liceul nostru, de ce să nu-i chemăm şi pe cei de la alte şcoli?» Când am văzut marea de elevi de pe bulevard care participau la marşul nostru, mi s-a făcut pielea de găină. Eram aproape 1000 de persoane“, relatează Marius.

Şi proiectele lui nu se termină aici. A mers prin şcoli cu colegii de la grupul IMPACT, în „Caravana Antidrog te informează“. În şcoala lui a propus concursul „O clasă-model“, în care au fost controlate timp de o lună, de cei de la Consiliul Elevilor, toate clasele: de la curăţenie şi decorarea de Sărbători, până la frecvenţa la ore. De la 16 ani se întreţine singur, filmând şi fotografiind la evenimente mondene. Are un site www.photo-media.ro şi este mândru că l-a făcut singur.

„Marius este un pariu câştigat pe care l-am făcut noi, profesorii de la CA Rosetti. Fiecare a contribuit cu ceva la salvarea şi devenirea lui. Aici, la club, şi-a găsit chemarea, este cel mai activ elev şi vrea să devină regizor“, mărturiseşte psihologul şcolii, Lavinia Bârzan, coordonatoarea clubului IMPACT New Generation din cadrul Fundaţiei Noi Orizonturi.

Deci se poate

Din clasa a X-a, Marius este şeful clasei sale, prin calităţile lui, nu prin forţă. Acum este a XI-a şi îşi doreşte cel mai mult ca lecţia lui să fie însuşită şi de alţii. „Poţi să te impui şi făcând lucruri bune. Mi-aş dori să ajut şi pe alţii să simtă ceea ce simt eu atunci când primesc felicitări pentru ce fac. Pentru şansa mea sunt recunoscător profesorilor care nu m-au lăsat să mă pierd“, spune băiatul care cel mai mult îşi doreşte să ajungă pe un platou de filmare, să vadă cum se lucrează.

Şi mai este recunoscător cuiva: mamei sale, care munceşte ca femeie de serviciu. „A ştiut să crească doi băieţi, pe mine şi pe fratele meu, învăţându-ne să facem deosebirea dintre bine şi rău. Pentru asta n-am s-o dezamăgesc niciodată“.
    


Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat