FOTO Locul unde Regina Maria a vrut să ridice mănăstirea „Întregirii Neamului“. Localnicii spun că este plin de mistere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 1928, Regina Maria şi-a dorit să ridice o mănăstire numită „Întregirea Neamului”, iar pentru acest lucru a ales un loc plin de semnificaţii.

La zece ani de la Marea Unire, Regina Maria şi-a dorit să ridice o mănăstire reprezentativă pentru acest moment unic în istoria românilor. Locul ales de regină nu a fostul unul întâmplător, ci unul cu o tradiţie monahală, o tradiţie întreruptă de tunurile generalului Buccow.

Mănăstirea Bucium, atestată documentar la 1737, se află la poalele Munţilor Făgăraş, în apropierea satului cu acelaşi nume din judeţul Braşov. Conform istoricului mănăstirii, locaşul de cult „este osândit flăcărilor în anul 1761, când monahi, parte ai locului, parte căutând adăpost în faţa vitregiei vremurilor, ard odată cu vechea biserică.”

Mănăstirea a căzut pradă tunurilor generalului Buccow care, din ordinul Împărătesei Maria Tereza, a distrus peste 30 de biserici din zona respectivă.

„În anul 1928, Regina Maria purcede împlinirii unui îndrăzneţ şi amplu proiect, menit să edifice pe locul vechii Mănăstiri Bucium, Mănăstirea “Întregiria Neamului”, însă timpurile interbelice îi răpesc sorţii de izbândă”, se mai arată în acelaşi istoric al aşezământului monahal.


                                   Mănăstirea Bucium - FOTO: Călin Gavrilaş

Călugării spun că abia în anul 1953, în plină perioadă comunistă, un bătrân din zonă, „moş Ilie”, şi familia Şandru primesc binecuvântarea şi aprobarea Mitropolitului Bălan al Ardealului de a ridica în acelaşi loc o mănăstire.

„De această dată însă, opresiunea regimului se răsfrânge nefast, îngrădind drumul spre zidire. Trebuind “cu preţul vieţii” să ridice mănăstirea, familia Şandru vede strădania de jumătate de veac împlinindu-se în 1990, când Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului, apreciază şi aprobă iniţiativa întru zidirea Mănăstirii Bucium, iar la 6 August 1995 sfinţeşte Biserica între timp înălţată”, se mai arată în istoricul mănăstirii.



„Biruind Bucium peste zbucium”, cum le place călugărilor de aici să spună, mănăstirea este acum o oază de linişte chiar la marginea pădurilor şi o mărturie a istoriei sale de secole.



Localnicii spun că în zonă s-ar afla îngropate clopotele vechii biserici, cea distrusă în secolul XVII, dar şi alte clopote ale unor locaşuri de cult. Însă, deşi oamenii bănuiesc locul unde se află acestea, nimeni nu are curajul să le scoată la suprafaţă.

Mănăstirea Bucium a devenit în ultimii ani şi locul de relaxare şi reculegere a multor turişti care susţin că zona are anumite „calităţi energetice”.

La mănăstire se poate ajunge din drumul judeţean DJ 104A (Perşani-Victoria), fiind la 3 kilometri de localitatea Bucium.

Pe aceeaşi temă:

Veniturile incredibile ale arhiepiscopilor BOR. Controversatul Teodosie Petrescu ridică lunar mai mult decât preşedintele Iohannis

Cum reuşeau oamenii în Vechiul Testament să trăiască sute de ani. Cine a fost Matusalem, cel care a murit la vârsta de 969 de ani

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”