FOTO Clasamentul kitsch-ului în arhitectura din Constanţa. Clădirile pe care nu mai vrem să le vedem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare zi apare câte o clădire nouă în Constanţa. Unele sunt moderne, altele sunt vechi construcţii refăcute cu bun gust în zona peninsulară şi altele sunt gafe care atrag atenţia prin prostul gust.

În aceste condiţii este dificil să realizezi un Top 3 al clădirilor kitschoase din Constanţa, tocmai pentru că ele sunt prea multe. L-am provocat pe arhitectul Alexandru Bălan, preşedintele Ordinului Arhitecţilor, filiala Dobrogea să ne indice clădirile care sunt o pată pe obrazul oraşului sau care au devenit aşa după ce au fost renovate. 

Club Melody, de la original la anonim

Prima pe lista lui Alexandru Bălan este fostul Bar Melody din Mamaia. Clădirea construită într-o perioadă în care staţiunea era în plină dezvoltare se poate încadra bine acum în formele urâte şi construite haotic ale zonei de vacanţă de astăzi. Problema este că aici discutăm nu despre o clădire nouă, ci despre una care a fost frumoasă şi s-a remarcat prin volumetrie, arhitectură, materiale şi coloristică şi care acum a ajuns un adevărat kitsch, o construcţie transformată radical în rău.  

Alexandru Bălan spune că "Barul Melody a ajuns să fie o clădire anonimă şi chiar hidoasă. Este clar că nu s-a cerut niciun aviz de specialitate de la autor, de la urmaşii domnului arhitect Cezar Lăzărescu. Clădirea avea console mari, avea terase, iar acum este doar o tâmplărie anostă, fără volumetrie. Dintr-un element sculptural arhitectural a devenit un volume anost."

Vestea bună este că, dacă există voinţă, proprietarul poate să caute în arhive şi să o facă exact cum a fost. În plus, acea clădire cu design-ul ei original poate să stea alături de marii arhitecţi ai lumii, este de părere Bălan. 

Trei tipuri de probleme

Clădirile din Constanţa se confruntă cu probleme urbanistice, volumetrice şi arhitecturale. Dacă discutăm de cele volumetrice, putem să amintim clădirile aflate în construcţie în imediata apropiere a Hotelului Ibis, pe strada Mircea cel Bătrân sau cea de lângă Hotelul Malibu, la intrare în staţiunea Mamaia.

Un alt exemplu de clădire total nereuşită, din perspectiva şefului Ordinului Arhitecţilor din Dobrogea este Ten Hotel Colonade. "Vrea să fie un neoclasic, dar este un kitsch pentru că nu respectă nicio regulă din punct de vedere al alcătuirii registrelor respective. Toate clădirile că sunt dinainte de 1900, că sunt Art Nouveau, că sunt mai mult sau mai puţin clasiciste, interbelice care erau o legătură între cele cu decoraţiuni şi cele moderne, au reguli ale timpului respectiv. În cazul acelui hotel nu cred că se poate face ceva pentru a corecta erorile".

Nici casele ţigăneşti de pe strada Bogdan Petriceicu Haşdeu nu sunt plăcute ochiului. Pagodele etniei distrug vizual zona care este la îmbinarea unui cartier de case cu cel de blocuri comuniste. O altă mare greşeală a autorităţilor este legată de maltratarea, extinderea şi mansardarea blocurilor socialiste. Toate acestea au fost făcute fără respectarea oricăror norme estetice. 

Constanţa merită o arhitectură de oraş turistic

Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din Constanţa este convins că măcar pe arterele principale sau prin zonele pe unde circulă autocarele cu turişti trebuie să se instaureze un regim. Cadrul legal există, dar el nu este pus în aplicare atunci când se dau aprobarile pentru noi clădiri. 

"Vrem să vină mai mulţi turişti? Trebuie să le oferim un cadru. De aia ne place în străinătate pentru că acolo lucrul se face bine. La noi, cu cât eşti mai bine infipt în politică administrativ sau financiar, cu atât faci ce vrei", a încheiat Alexandru Bălan.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%