FOTO Cel mai faimos bandit al României s-a născut în Dobrogea. Terente şi legenda haiducului bălţilor

Terente, supranumit „Regele bălţilor“, este un dobrogean din satul tulcean Carcaliu, din Lunca Dunării. În anii `20 a terorizat autorităţile, fiind declarat duşmanul public numărul unu.

Fiu de cârciumar, Ştefan Vasile pe numele său real s-a născut la Carcaliu în 1895 (la 14 mai - după unii - în zodia Taurului), într-o familie cu 6 copii. Bine făcut, brunetul cu ochi verzi făcea notă discordantă printre localnicii cu păr bălai, barbă stufoasă şi ochi precum apa Dunării. Carcaliu (fost Kameni) este o aşezare a ruşilor lipoveni situată lângă Măcin, pe malul fluviului care îi desparte de Brăila.

S-a însurat de tânăr cu o fată din sat, Ustinia, cu care are 4 copii. Fericirea lor durează puţin însă. După ce bărbatul se întoarce din război, toată familia îi moare năpraznic. La distanţă de câteva zile, doi copii îi cad de pe şlepul condus de el şi se îneacă în Dunăre, nevasta este răpusă de ciumă, la fel şi ultimii doi copii rămaşi.

La 24 ani, dobrogeanul se răzvrăteşte pe Dumnezeu. Începe să bea, trăieşte în derivă, vrea să-şi refacă viaţa, dar îşi prinde viitoarea soţie, pe Avdotia, împreună cu un fost iubit. O înjunghie pe fată şi fuge, dar este prins şi încarcerat. După câteva zile reuşeşte să evadeze. Aşa se naşte legenda lui Terente, banditul căutat de autorităţi.

Cunoscător al Dunării, Terente se ascunde în Balta Brăilei, unde îşi adună câţiva tovarăşi nelegiuiţi şi încep să iasă la jaf. Întâi tâlhăresc oameni ai legii, apoi trec la pescari, vase şi ajung să dea lovituri chiar în Carcaliu.

Cinci ani trăieşte aşa, bucurându-se de simpatia localnicilor cărora obişnuia să le mai dea din prada lui. Femeile visează la băiatul rău căruia i se dusese vestea pentru calităţile fizice şi îi trimit scrisori de amor. Una dintre cuceririle sale, Didina, soţie de poliţist, este imortalizată ca fiind perechea lui Terente, printr-un cântecel devenit refren popular: „Terente şi Didina/Se plimbă cu maşina“.

Terente devine haiducul preferat al românilor, până în primăvara lui 1924, când începe să bage spaima şi în oamenii de rând. Iese la drumul mare, ucide oameni, atacă familii şi răpeşte fete pe care le ţine ostatice pe insula lui. După câteva zile le eliberează.

Una dintre victime, Silvia Cernescu, scrie o carte „În ghearele lui Terente“, care este tradusă în cinci limbi. Descrierea suferinţelor îngrozeşte opinia publică şi faptul că Terente omorâse deja doi jandarmi îi pecetluieşte soarta. Este condamnat în lipsă, de judecătorii din Tulcea, la muncă silnică pe viaţă.

Banditul dispare din ţară ascunzându-se în Bulgaria. După 3 ani, în primăvara lui 1927, revine la Carcaliu. În noaptea de Înviere, Terente seamănă groază printre vecinii lui. Jefuieşte casele celor mai înstăriţi din sat şi intră în casa preotului Filip, care slujea la biserică. O găseşte pe preoteasă singură în casă şi o violează. Apoi merge la verişoara lui şi o siluieşte şi pe ea.

La 4 iunie 1927, autorităţile reuşesc să-l captureze pe Terente în păpurişul de la Piatra Fetei, lângă Măcin. Este împuşcat în picior şi în falca dreaptă. Este adus în sat, aşa rănit, pentru a fi văzut de toată lumea. Preotul batjocorit îl scuipă.

Terente moare în câteva ore, iar autopsia este efectuată de o femeie, medicul Maria Zaharescu de la Măcin. Ea îi secţionează capul şi organul sexual tatuat cu un mesaj prin care Terente îşi lăuda performanţele. Părţile anatomice sunt trimise la Bucureşti, la Institutul Mina Minovici, iar trupul lui Terente este înmormântat pe câmp, în afara satului, la Răspântia Lupului.

Nici după moarte, cel mai faimos bandit al României nu şi-a găsit liniştea. Localnicii povestesc că leşul lui Terente a fost dezgropat şi devorat de câinii flămânzi.