FOTO Blestemul lacului Siutghiol, cimitirul de epave. Pe fundul apei zac mormane de fiare ale aparatelor de luptă nemţeşti, dar şi ambarcaţiuni noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe fundul lacului Siutghiol din Mamaia zac mai multe epave de hidroavioane nemţeşti, dar şi de bărci scufundate din cauza curenţilor.

Trei hidroavioanenemţeşti s-au scufundat în apa lacului Siutghiol în cel de-al Doilea Război Mondial.  „La Constanţa, în zona Palazu Mare era hangarul de hidroavioane.

Avioanele de luptă au sfârşit pe fundul apei ca urmare a unor accidente de pilotaj sau în urma bombardamentelor “, precizează Ghicherie Caraivan, cercetător principal la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie Marină. 
 

În urmă cu doi ani, doi scafandri de la ONG Club Marine Explorer, Pascale Roibu şi Iulian Rusu,  au descoperit cu ajutorul sonarelor două epave ale unor hidroavioane nemţeşti. Ele erau îngropate în mâl, la o adâncime de 4,5 metri, în mijlocul lacului, travers de Cotul Alb, povesteşte Roibu Pascale. 
 

Este vorba de epava unui hidroavion construit la vestitul şantier Blohm und Woss, unde a fost ridicat şi bricul Mircea. Aparatul de zbor a avut un accident la aterizare pe tipul unui antrenament de noapte. În aprilie 1943 a murit tot echipajul. 


 

Hidroavion Blohm& Voss BV138 FOTO Arhivă personală Pascale Roibu

Hidroavion răsturnat pe lac FOTO Arhivă personală Pascale Roibu

Funeralii ale membrilor echipajului hidroavionului FOTO Arhivă personală Pascale Roibu

Cel de-al doilea hidroavion este un HEINKEL 114 despre care se ştiu foarte puţine lucruri.

Cele două aparate de zbor, povesteşte scafandrul, erau foarte bine conservate, astfel că în multe locuri se putea distinge vopseaua originală. 

Cele două epave sunt expuse la Muzeul de Marină Constanţa. 

Tot pe fundul lacului, scafandrii au găsit o şalupă veche de fier, cu care se transporta combustibil pentru hidroavioane, la Gara veche din staţiunea Mamaia. 

Pe lângă epavele avioanelor nemţeşti, aici şi-au găsit sfârşitul oameni şi mai aproape de zilele noastre. Astfel, prin anii 90, doi tineri care au plecat să se plimbe cu barca pe apa lacului şi-au găsit sfârşitul. Barca s-a răsturnat din cauza valurilor mari. „Când bate vântul dinspre est, apar valurile neregulate, foarte periculoase, care răstoarnă barca“, spune reprezentantul GEOECOMAR. 
 

Glicherie Caraivan spune că adâncimea lacului cu apă dulce este de 6 metri, iar aceasta creşte şi ajunge până la 14 metri doar în dreptul Insulei Ovidiu, acolo unde este aliniamentul faliei Capidava, care se continuă până în Marea Neagră. 

Fundul lacului este tulbure şi a fost foarte dificil ca scafandrii să filmeze epavele sub apă. „Pe fund este mâl, care acoperă epavele cu un metru şi jumătate“, spune Caraivan.
 

În 2007, an în care a fost organizată Formula 1 pe apă, organizatorii au spus că au curăţat fundul lacului pentru a preîntâmpina orice eveniment nefericit, însă epavele nu au fost mişcate de la locul lor. 

Un elicopter SMURD s-a prăbuşit luni după amiază pe lacul Siutghiol. Echipajul SMURD era format din pilotul Petru Cătuneanu, copilotul Ginel Claudiu Crăcănel, medicul Laura Vizireanu şi asistenta medicală Gabriela Camelia Harton. Toţi au murit. 


Vă mai recomandăm:

FOTO „Triunghiul Bermudelor“ din Marea Neagră. Cum explică specialiştii misterele din zona Şabla şi Insula Şerpilor

UPDATE VIDEO Elicopter SMURD căzut în lacul Siutghiol. Fragmente din epavă au fost aduse la mal. Medicul a murit. Copilotul şi pilotul, scoşi din apă fără semne vitale

Raed Arafat, pe contul său de Facebook, la 8 decembrie: „În scurt timp, operaţiunile de salvare din sud-estul ţării se vor desfăşura mai eficient“

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!