Festival de artă culinară tradiţională la Cumpăna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Etniile din Dobrogea se întrec astăzi în măiestrie culinară, la festivalul ce are loc la Cumpăna. Participă reprezentanţii mai multor etnii ce convieţuiesc de sute de ani în Dobrogea.

Cele mai talentate bucătărese din judeţele Constanţa şi Tulcea se vor prezenta în faţa unui juriu cu bucatele tradiţionale pregătite în casă. Turcoaicele au prezentat cum s-au priceput ele mai bine renumitele baclavale sau patălgean kofteli (vinete cu chifteluţe şi iaurt), care nu ies niciunde la fel de bune ca în casele lor.


Gospodinele din Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea, au venit cu plăcintă de dovleac sau de lapte şi cu halva macedonească. Nelipsit a fost şi mielul învelit în cocă.

Cea mai grea sarcină a fost a juriului, care a trebuit să decidă care a fost cel mai bun fel de mâncare. S-au decis să premieze toate gospodinele care şi-au dat silinţa să prezinte cât mai bine mâncarea tradiţională a etniei sale.


După degustarea mâncărurilor delicioase, publicul s-a îndreptat spre terenul amenajat la marginea localităţii Cumpăna, lângă Sala Sporturilor Victoria unde a avut loc Kureşul, tradiţionalele lupte tătăreşti. Au mai avut loc şi demonstratii de judo şi tir cu arcul susţinute de mebrii clubului sportiv Hunter din Constanţa.

Pe scenă au evoluat ansamblurile: Kardelen, Româncuţa, Muguraşii Cumpenei, Genc Umutlar, Dansul Sportiv, Cansu şi Veria din Techirghiol, Elpis din Constanţa, Dor din Sarighiol de Deal Tulcea şi soliştii Rustem Memetov, Gulizar Berikova şi Cemil Karikov din Crimeea.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”