Femeia care-şi duce crucea cu zâmbetul pe buze: „Nu renunţ la copilele mele, cât de greu mi-ar fi“
0O mamă care îşi creşte singură două fetiţe caută un loc unde să stea ca să-şi poată îngriji copilele. Emanuela are două fete, de 8 şi de 3 ani. Cea mare a căpătat un handicap grav, spune femeia, după un vaccin făcut la 6 luni.
„Când am adus-o de la dispensar, fetiţa mea a adormit pe marginea patului. Am zis să o mut mai sus şi atunci a luat-o din somn“, descrie Emanuela Bojin începutul necazurilor Cristianei (8 ani). Convulsiile s-au dovedit a fi epileptice.
Handicapul s-a agravat în timp, astfel că fata nu poate articula nici acum cuvinte. Mama este singura care înţelege ce spune fata, ce vrea, ce nevoi are. A fost asistentul ei personal până de curând, când a trebuit să se mute la Constanţa pentru a-i da copilei şansa la învăţătură propice capacităţii ei. I s-a recomandat Şcoala Maria Montessori din Constanţa, din cartierul Brătianu (Şcoala nr. 22), unde Cristiana face progrese.
Dar ca să vină la Constanţa, Emanuela s-a mutat din casa părinţilor din Dumbrăveni şi s-a mutat în chirie, cu tot cu mamă, ca să aibă un ajutor. Numai că bătrâna a trebuit operată la picioare şi este mai mult la pat, iar acum are nevoie de un asistent medical pentru a-i scoate aţele de la operaţie.
Ca să poată fi luată în evidenţa serviciilor sociale din Constanţa, Emanuela a trebuit să-şi dea demisia de la Dumbrăveni, unde era plătită de primărie ca asistent personal al fetiţei cu handicap. Iar la Constanţa, posturi de asistent nu sunt disponibile. Aşa că femeia poate primi doar o indemnizaţie lunară pentru fetiţă, de 1.346 lei, de la 1 aprilie. Cu ce bani va mai primi bătrâna ca ajutor social, pentru că nu are pensie, Emanuela încearcă să îşi crească copilele şi să îşi îngrijească mama.
„Dacă nu-mi spuneau să-mi dau demisia de la Dumbrăveni, nu o făceam, dar eu trebuia să mă mut la Constanţa, pentru a da fetiţa la şcoală pentru copii cu nevoi speciale. Stăteam cu ea în clasă, făceam eu exerciţii cu ea acasă, dar nu se compară cu ce poate face la şcoală un profesor-terapeut cu ea. Când am ajuns la Constanţa să-mi depun dosarul, mi-au spus de la primărie că nu au posturi de asistent personal. Cum reuşesc eu acum să susţin toată familia? Cu ce am greşit de sunt aşa chinuită?“, se întreabă femeia.
Proprietarul unde locuieşte acum, la bloc, i-a promis o păsuire pentru a-şi plăti chiria, dar toţi banii se duc pe cazare şi alte lucruri de strictă necesitate.
Femeia speră să găsească pe cineva milos să o lase să locuiască într-o casă de care să aibă grijă. Nu vrea să-şi lase fata cea mare la vreun centru, pentru că surorile Cristiana (8 ani) şi Maria (3 ani) sunt foarte legate una de cealaltă.
„Rămân amândouă cu mine, cât de greu mi-ar fi. Dacă s-ar găsi ceva chiar pe lângă şcoala fetei, în Brătianu, ar fi ideal, pentru că nici legitimaţie de transport nu mai am. Credeţi că am vreo şansă?“, întreabă Emanuela, una dintre femeile cărora viaţa le-a dat în cârcă mai mult decât te gândeşti c-ai putea duce (foto jos).
Pe aceeaşi temă: