EXCLUSIV Tragedia a scos la Oslo mai mulţi oameni în stradă decât de Ziua Naţională a Norvegiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oslo a ieşit în stradă, ieri seară, cu flori în mâini. Peste 150.000 de persoane au participat la o demonstraţie organizată în Piaţa Primăriei din capitala Norvegiei.

De la tribună, oficialii norvegieni au făcut apel la solidaritate, iar primarul oraşului Oslo, Fabian Stang, a avut un îndemn ce poate părea peste limitele umane. „Trebuie să fim uniţi pentru a pedepsi criminalul. Pedeapsa noastră va fi mai multă generozitate, toleranţă şi democraţie“, a spus primarul ridicând în aer un trandafir roşu ca sângele vărsat în atentate.

„A luat unii dintre cei mai frumoşi trandafiri ai noştri, dar nu poate opri primăvara“, au afirmat politicienii referindu-se la criminalul care a dat Norvegiei cea mai grea lovitură.

„Ţara noastră este schimbată pentru totdeauna, dar noi vom decide ce schimbări vom face. Fiecare pas pe care-l vom face de acum încolo conturează viitorul Norvegiei. Ura este un sentiment evident. Dorinţa de răzbunare este firească. Dar noi, Norvegia, nu vom urî, iar noi nu trebuie să ne răzbunăm“, au mai spus autorităţile.

Publicul a fost îndemnat să pună flori în jurul oraşului pentru a-l înconjura cu bunătate. „Răul poate ucide un om, dar nu poate învinge un popor“, şi-au exprimat credinţa oficialii din Oslo.

Afluenţa de participanţi la manifestaţia paşnică a umplut oraşul până la refuz. „N-am văzut niciodată atât de mulţi oameni în stradă. Nici măcar de 17 mai, Ziua Naţională“, au exclamat jurnaliştii locali citaţi de publicaţia VG, cel mai popular ziar din Norvegia.
Tragedia i-a scos pe toţi din case pentru a comemora victimele atentatelor, iar demonstraţii similare au avut loc în toate oraşele mari ale Norvegiei. „A fost trist şi frumos, dar mai trist a fost în weekend. Acum sunt şi mai mândră că aceasta este ţara noastră“, au spus participanţii la manifestaţia de solidaritate.

La Oslo, în autobuze, tramvaie şi metrouri, oamenii purtau în mâini flori şi candele pentru a le aşterne la gardurile ce împrejmuie Regjeringskvartalet, cartierul lovit de atentat. Zona Domkirke, biserica din centrul oraşului situată lângă Regjeringskvartalet, a devenit un covor imens de flori. Norvegienii nu şi-au revenit din şoc, iar doliul se vede pe feţele tuturor.
„Pentru o ţară şi un oraş în care nu se întâmpla nimic, azi toată lumea a ieşit din casă. De obicei, transportul în comun merge ceas, dar ca astăzi niciodată nu am prins aşa ambuteiaj în trafic. Absolut toată lumea are flori… Este foarte emoţionant…“, a relatat din capitala Norvegiei Elena Botoşineanu, o constănţeancă de 25 de ani care trăieşte la Oslo.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul