DEZBATERE Este pregătită România pentru legalizarea prostituţiei?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O declaraţie de weekend a primarului Constanţei Radu Mazăre readuce în opinia publică chestiunea controversată a înfiinţării caselor de toleranţă. Mazăre şi-ar dori ca bordelurile să funcţioneze oficial, astfel încât prostituţia să se practice în legalitate, nu clandestin.

Radu Mazăre, primarul Constanţei, şi-a exprimat sincer părerea despre prostituţie.

„Atâta vreme cât există şi se manifestă la vedere, de ce să n-o legalizăm? Uitaţi-vă la anunţurile de la mica publicitate. Ce vezi acolo ţi se zbârleşte părul…“, a spus Radu Mazăre vineri seara într-o intervenţie televizată la RTV.

Medicii sunt pro

Responsabilii sanitari din Constanţa consideră salutară iniţiativa, cu condiţia unor principii clare şi norme bine aplicate. Dacă legalizarea prostituţiei ar contribui la reducerea cazurilor de boli cu transmitere sexuală - celebrele BTS-uri, autorităţile de sănătate publică ar fi acord cu această iniţiativă. Dar sunt şi aici nişte condiţii.

„Prostituţia este o problemă foarte sensibilă a societăţii noatre. Contează foarte mult cum s-ar formula legea, ce măsuri ar trebui luate, ce aplicabilitate ar avea. Bolile cu transmitere sexuală pot fi ţinute în frâu“, consideră medicul Mihaela Dinisov, specialistul responsabil de sectorul de sănătate publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa.

Medicii recunosc problema şi nu se sfiesc să o trateze. Dr. Dinisov este de părere că politica struţului este contraindicată în acest caz.

„Prostituţia există, chiar şi nelegalizată. Problema este cum stăpâneşti fenomenul.

Să nu uităm că oraşul nostru este port, are litoral, are frontieră, are tranzit de maşini mari. Vara riscul îmbolnăvirilor creşte, pentru că toţi vin la mare. Fetele pleacă apoi la ele acasă, la fel şi clienţii lor… Normal ar fi să nu existe deloc acest fenomen. Dar pentru că există, ar fi bine să fie reglementat.

De când aplicăm programul naţional de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală, de la începutul anilor 2000, cazurile au scăzut. Se fac controale medicale, anchete epidemiologice, gravidele sunt monitorizate, naşterea copiilor este supravegheată. Numărul îmbolnăvirilor este mai mic, dar Constanţa rămâne sus de tot în topul BTS“, arată dr. Dinisov.

Medicul ştie însă că legalizarea prostituţiei nu ar rezolva definitiv problema. „Educaţia sexuală este cheia, apoi trebuie să ţinem cont de celelalte aspecte: morale, sociale. Dar în principiu, măcar pentru cele care practică această meserie, da, ar fi benefică legalizarea prostituţiei.

Nu trebuie să ascundem capul în nisip ca struţul. Cadrul legal al acestei ocupaţii ar limita îmbolnăvirile şi probabil ar rezolva situaţia fetelor acelora, care ar fi protejate“, declară dr. Mihaela Dinisov.

Biserica este contra

Biserica nu a avut deocamdată nicio reacţie oficială la declaraţia primarului Radu Mazăre. Relaţia extrem de strânsă între arhiepiscopul Teodosie al Tomisului şi Mazăre al Constanţei poate fi motivul pentru care prelatul ignoră momentan opinia primarului.

Capul Bisericii tomitane este ocupat cu alte misiuni, preferând să nu vină în contradicţie cu edilul-şef căruia îi împrumută la nevoie obiecte religioase de recuzită pentru defilările estivale.

Cel care iese în ring cu o opinie publică este bloggerul „Adevărul“ Eugen Tănăsescu.

„Personal, declaraţia primarului m-a întristat, dar nu m-a surprins. Am văzut că unii aşteptau «înfurierea Bisericii», ceea ce nu cred că se va produce pentru că Biserica se întristează, nu se mânie. Biserica ar vrea ca autorităţile sa fie expresia moralităţii creştine a acestui popor, de aceea le alegem.

La început, ideile erotico-imorale s-au iţit timid prin spaţiul public românesc, de frica mâniei majorităţii «credincioşilor», care sunt şi votanţi.

Odată însă cu îmbunătăţirea indecentă a «mecanismelor de vot» (micul, sacoşa, trocul politic etc), dar şi sincron cu sărăcirea votanţilor (mai uşor de manipulat deci), aceste idei încep să circule mai curajos. Căci politicienii ştiu că «dragostea trece prin stomac», iar gura umplută temporar a omului flămând nu mai are timp şi chef să ia atitudine“, arată părintele Tănăsescu.

Slujitorul Bisericii este în dezacord cu politicienii, mai ales cu cei din Constanţa (gen Mădălin Voicu şi Remus Cernea) care şi-au exprimat păreri foarte critice la adresa instituţiei.

Preotul atacă la rândul său: „Legalizarea vânzării de plăceri trupeşti ar confirma fariseismul politicienilor, pentru care comisionul şi afacerile proprii sunt esenţa vieţii politice (mă întreb câţi vor patrona bordeluri?!).

Ridicarea bordelului la rang de instituţie legală şi impozitabilă va deschide o nouă eră fariseică în societatea românească, majoritar creştină: economia noastră va include oficial adulterul şi desfrâul printre factorii de creştere economică. Acestea vor fi numai bune de pus în catalogul altor «virtuţi» naţionale, gen furtul, minciuna şi manipularea, în aceste vremuri de delăsare a conştiinţei globale“.

Poliţia se menţine neutră. Ea combate şi aplică

Poliţia Constanţa s-a rezumat la un comentariu strict tehnic legat de eventuala legalizare a prostituţiei: „Leguitorii fac legile, noi le aplicăm. Pe linia combaterii prostituţiei avem însă rezultate bune“. 

Dumneavoastră, cititorii „Adevărul“, ce părere aveţi despre legalizarea prostituţiei în România?

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani