Descoperire arheologică rară la Callatis. Capitel ionic perfect conservat, aflat la doar un metru adâncime sub o alee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capitel ionic al cetăţii Callatis - descoperire arheologică la Mangalia În foto - dr. Sorin Colesniuc

O descoperire arheologică importantă a fost făcută la Mangalia de specialiştii Muzeului Callatis. În timpul lucrărilor de reabilitare a Aleii Teilor a ieşit la iveală un capitel ionic aflat în stare perfectă de conservare. „Este primul capitel întreg pe care îl descopăr în cetatea Callatis. Un astfel de artefact poate să apară şi o dată la 20 de ani sau chiar mai rar“, a declarat dr. Sorin Colesniuc, şefului Muzeului Callatis.

Capitelul ionic este decorat cu volute (aşa-numitele coarne de berbec), frunze şi ove (ornamente arhitecturale de forma unei jumătăţi de ou). Capitelul, sculptat în calcar, descoperit în interiorul cetăţii Callatis, pe malul mării (latura de est a cetăţii Callatis), aparţine ordinului ionic, este întreg şi a apărut la aproximativ un metru adâncime. Lucrările de reabilitare a Aleii Teilor din Mangalia se efectuează sub supravegherea dr. Sorin Colesniuc.

„Pentru mine, această descoperire este una dintre cele mai importante din ultimii 17 ani, de când particip la cercetările arheologice din zona Mangaliei. În general, descoperim tot felul de elemente arhitectonice, dar aproape toate sunt în stare fragmentară.

Singurul artefact, pe care eu îl consider mai important decât acest capitel, l-am descoperit împreună cu dr. Ion Pâslaru, în anul 2005, pe str. Oituz din Mangalia. Este friza cu reprezentări de divinităţi - Atena, Afrodita, Hera şi Poseidon - care se poate vedea, în prezent, în expoziţia permanentă a Muzeului Callatis“, a precizat Colesniuc.

Istoricul explică: „În Antichitatea greco-romană existau trei ordine (stiluri) arhitectonice: doric, ionic şi corintic. Elementele ordinului ionic, căruia îi aparţine capitelul apărut pe Aleea Teilor, sunt: cornişa, friza, arhitrava, capitelul, coloana, baza de coloană şi stylobatul (platforma). Capitelul face trecerea dintre fusul coloanei şi arhitravă, rolul său fiind acela de a transmite încărcătura de la arhitravă către coloană“.

Capitelul a fost transportat la muzeu şi, după ce va fi curăţat, va primi un număr de inventar, i se va face o fişă tehnică, după care va fi expus în expoziţia permanentă a muzeului callatian. Vestigiul arhitectonic va fi prezentat la sesiunile ştiinţifice, colocviile şi simpozioanele la care vor participa specialiştii din Mangalia. „Îperioada următoare voi publica în reviste ştiinţifice de specialitate toate detaliile privind: locul descoperirii, încadrarea cronologică, dimensiunile exacte şi descrierea în detaliu a elementelor decorative“, a precizat cercetător ştiinţific doctor Sorin Marcel Colesniuc, directorul muzeului din Mangalia.

Sursă foto Muzeul Callatis

Vă mai recomandăm

Învăţătură pentru puii de român din Valea Timocului

Cum arată singurul hotel din România cu sit arheologic „all-inclusive“. Povestea fascinantă a ruinelor de 2.000 de ani păstrate intacte

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție