Delfinii au fost mutaţi în bazinul descoperit. Sâmbătă are loc primul spectacol în aer liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul cu delfini este pe placul celor mici

Cele trei vedete ale Delfinariului din Constanța s-au acomodat repede cu noua lor casă estivală şi joi se bălăceau încântaţi în apă. Ba chiar au fost ascultători şi au dat curs comenzilor dresorului, aducând mingea de plastic la marginea bazinului.

Timp de două zile, programele cu publicul au fost suspendate. În acest timp, Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen  se acomodează cu noile condiţii. Aici vor rămâne până în luna noiembrie, când vor fi mutaţi în bazinul de iarnă.

Sare de ocean din Egipt

În premieră, apa în care se vor bălăci cât e vara de lungă a fost salinizată cu sare de ocean din Egipt. „Este mult mai bună sarea de ocean decât cea de salină, întrucât ultima conţine silicaţi“, a spus dr. Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.
În week-end, spectacolele încep la orele 10.00, 13.00, 16.00 şi 19.00, iar în timpul săptămânii de la orele 11.00, 15.00 şi 19.00.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!