De ce trebuie să-l pomenească preoţii la slujbe pe Klaus Iohannis. „Biserica creştină s-a rugat pentru conducători chiar şi când erau păgâni sau politeişti“
0Preoţii unei biserici din Constanţa au modificat slujba din noaptea de Înviere doar ca preşedintele României să nu fie pomenit. Conform tradiţiei şi regulilor, Biserica Ortodoxă Română (BOR) se roagă pentru „conducătorii ţării”.
Preoţii bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Constanţa au rostit în noaptea de Înviere o cerere din cadrul Ecteniei Mari modificată după bunul lor plac. Ei au îndemnat enoriaşii să se roage pentru „conducătorii ortodocşi“ ai ţării, deşi cărţile de cult nu fac referire la nominalizarea religiei conducătorilor ţării. Doar Sinodul Bisericii Ortodoxe Române poate modifica formulele care se rostesc de către preoţi în cadrul unei slujbe.
Părintele profesor Nicolae Necula (specialist în Teologie Liturgică), citat de agenţia de presă Basilica, notează argumentele care stau la baza pomenirii conducătorilor ţării, indiferent de religia acestora. Discuţia a pornit de la faptul că preşedintele Klaus Iohannis este de confesiune evanghelică-luterană.
„Conform rânduielilor sale tradiţionale vechi, Biserica Ortodoxă Română va pomeni şi pe preşedintele României la slujbele divine, aşa cum a făcut-o Biserica noastră întotdeauna, indiferent dacă cel pomenit este creştin-ortodox sau de altă credinţă. Biserica creştină apostolică universală s-a rugat pentru conducătorii de stat chiar şi când aceştia erau împăraţi romani păgâni sau politeişti, deci necreştini, care persecutau Biserica”, spune preotul.
Profesorul arată că rugăciunile şi pomenirea conducătorilor în cadrul cultului Bisericii sunt o tradiţie veche, datând din perioada apostolică. Ele se fac având fundament scripturistic.
„Ele au la bază îndemnul scripturistic adresat de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire, fără numai de la Dumnezeu (Romani 13, 1-7) şi îndemnul adresat de acelaşi Apostol episcopului Timotei din Efes: Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru conducători şi pentru cei care sunt în înalte dregătorii (I Timotei 2, 1-4)”, scrie preotul Nicolae Necula.
După Edictul de la Milan (313) şi după convertirea Împăratului Constantin cel Mare, conducătorul a fost pomenit cu numele în cadrul slujbelor.
„În virtutea acestei practici, Biserica Ortodoxă Română a pomenit nominal la slujbe pe toţi domnitorii români creştini ortodocşi şi pe regii României (catolici sau ortodocşi) din perioada 1866-1947, ei fiind asimilaţi cu împăraţii creştini ai Bizanţului. După 1947, pomenirea conducerii de stat nu s-a mai făcut nominal, ci folosind o formulă generală de „conducătorii ţării”, care cuprinde întreaga conducere centrală a ţării (preşedinte, parlament, guvern)”, explică preotul.
Conform organizării BOR, „Comisia teologică, liturgică şi didactică propune Sfântului Sinod aprobarea slujbelor, a icoanelor şi tomosurilor pentru canonizare; cercetează şi propune aprobarea textului calendarului bisericesc etc”. Aşadar, la propunerea acestei comisii, cu aprobarea Sinodului, se pot face modificări în textele rugăciunilor pe care preoţii ortodocşi le rostesc la slujbele religioase.
Pe aceeaşi temă: