De ce simboluri trebuie să ţii cont când îţi cumperi anvelope de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schimbarea anvelopelor costă între 12 şi 35 de lei pentru fiecare roată

După ce au fost introduse noi reglementări privind obligativitatea dotării cu anvelope de iarnă a maşinilor care circulă pe drumuri publice, Serviciul Poliţiei Rutere Constanţa atrage atenţia asupra simbolurilor care trebuie să apară pe cauciucuri, dar şi asupra sancţiunilor pe care le vor aplica.

Anvelopele de iarnă omologate trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S", „M.S.", „MS" sau „M&S". În cazul în care aveţi anvelope marcate numai cu all seasons şi circulaţi pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, riscaţi să fiţi amendaţi dacă sunteţi opriţi de poliţişti.


„Conform Directivei mentionate, precum şi a Regulamentelor nr. 30 şi nr. 54 CEE-ONU, pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscriptionate cu unul dintre simbolurile «M+S», «M.S.», «MS» sau «M&S», fără a include în această categorie anvelopele marcate numai «all seasons»", se arată în comunicatul emis de Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa.

Poliţiştii de la Rutieră vă pot sancţiona de la 9 la 20 de puncte de amendă, adică între 603 şi 1.340 de lei. În plus, vi se reţine şi certificatul de înmatriculare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online