Dani Oţil ambalează motorul la Adamclisi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedeta Matinalului de la Antena 1 şi-a anunţat prezenţa la Campionatul Naţional de Endurocross. O competiţie de endurocross şi una de motocros se vor desfăşura în premieră în Dobrogea în zona Adamclisi, sâmbătă şi duminică.

Etapa a şaptea a Campionatului Naţional de endurocross se dispută duminică la fosta carieră de piatră de la Urluia, comuna Adamclisi, din sudul judeţului Constanţa.

Zona în care va avea loc competiţia este situată într-o zonă turistică, în apropiere de cetatea romană Tropaeum  Traiani şi monumentul cu acelaşi nume. Printre persoanele înscrise în competiţie, până ieri, se numără şi Dani Oţil, vedeta Matinalului de la Antena 1, un pasionat al sporturilor cu motor. La întrecerea de duminică ar putea participa, cu un ATV, şi prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz.

„Eu vreau să concurez, dar să vedem dacă voi putea îndeplini criteriile de participare, pentru că sunt totuşi un amator. M-au bucurat cuvintele lui Dani Oţil despre intrarea Dobrogei în circuitul naţional. Dani e deja un profesionist, evoluează de mult timp“, a declarat Claudiu Palaz.

Prefectului Constanţei iau plăcut ATV-urile dintotdeauna. Prima dată a mers cu un asemenea vehicul la munte, iar apoi şi-a cumpărat unul, pe care îl ţine la ţară, la Pietreni, acolo unde familia Palaz are o fermă. „De fiecare dată când ajung acolo, mă plimb cu el. Îmi place foarte mult, ca şi sky-jet-ul de altfel. Sigur, nu sunt la nivelul în care să fac super-acrobaţii“, a mai spus Palaz.

Pe lângă etapa de Campionat Naţional de endurocross, la Urluia se va mai disputa, sâmbătă, 27 august, Cupa Trophaeum Traiani la motocros. La ambele competiţii îşi anunţaseră participarea, până ieri, 50 de competitori, între care nu se afla însă niciun constănţean.

Peisaj selenar la Urluia

Întrecerile se organizează în Constanţa în premieră, la iniţiativa lui Claudiu Palaz.  „Locaţia de la Urluia, o fostă carieră, este potrivită pentru acest tip de întreceri, peisajul fiind unul selenar. Plecând de la aceste competiţii, vrem să introducem în judeţ un nou tip de turism, cel activ, sportiv şi de aventură. Este un proiect viabil, care a dat rezultate în ţară şi care poate fi aplicat cu succes şi în Dobrogea“, a declarat Palaz. Protocolul de desfăşurare a celor două întreceri s-a semnat între  Prefectura Constanţa, Federaţia Română de Motociclism (FRM), Primăria Adamclisi (comună de care aparţine satul Urluia) şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.

Citeşte în  de astăzi când şi unde va avea loc defilarea participanţilor la concurs şi ce planuri de viitor au organizatorii concursului.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită