Dacii şi romanii şi-au instalat taberele în Constanţa. Prima zi a Festivalului Antic Tomis a readus istoria la ea acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Antic Tomis aduce în atenţia publicului momente din istoria cetăţii Tomisului. Luptele dintre daci şi romani, gladiatorii gata oricând de sacrificiu şi corturile cu armuri fac deliciul publicului prezent în Parcul Carol din Constanţa.

Prima zi a Festivalului Antic Tomis a debutat cu prezentarea luptătorilor, depunerea jurământului în faţa Cezarului, rugăciunea senatorilor, aprinderea torţei simbolice şi, bineînţeles, cu primele lupte dintre cele două tabere.

Seara de vineri, 25 august, a redat ruinelor cetăţii Tomisului măreţia de acum două milenii, când pe acele pietre călcau soldaţii romani în bătăliile lor cu dacii care-şi apărau teritoriile. Echipamente de luptă cât mai aproape de realitate, scuturi, zale, săbii, suliţe sau coifuri au încântat sutele de constănţeni şi turişti care au venit în prima zi de festival.

”Este o călătorie cu 2.000 de ani în urmă unde publicul poate vedea taberele antice, militarii care se vor antrena exact ca în vremurile de demult, iar meşteşugari vor făuri arme şi podoabe pentru participanţii la acest festival. Istoria va fi iar la ea acasă, aici, pe meleagurile Tomisului”, declară Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Naţional ”Regele Ferdinand I”, filiala Constanţa.

Desigur, copiii au fost cei mai interesaţi de tot echipamentul militar al celor două tabere, în special de armele folosite pe câmpul de luptă. Pentru ei, la fiecare cort, se găseşte o sabie sau o suliţă din lemn cu care să poată exersa anumite lovituri. Nici părinţii nu au stat departe de echipamentele soldaţilor romani ori de săbiile încovoiate ale dacilor.

Demonstraţia de luptă, din arena amenajată la baza  ruinelor anticului Tomis, a fost unul dintre momentele culminante ale debutului de festival. Organizatorii pus în scenă momente din bătălia lui Spartacus cu romanii şi câteva asalturi romane respinse de daci.

Publicul va putea lua parte în cele trei zile de festival la numeroase demonstraţii de tactică militară, ateliere de lucru şi reconstituiri ale unor bătălii. Astfel, asediul cetăţii Genucla şi lupta tomitanilor cu goţii vor fi câteva momente de istorie ce se vor rescrie în Parcul Carol din Constanţa.

Festivalul Antic Tomis este organizat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.

În ziua a doua, sâmbătă, 26 august, de la ora 10.00 vizitatorii vor putea participa din nou la atelierele de reconstituire istorică şi demonstraţiile tactice. La ora 19.00 va avea loc o nouă reconstituire istorică – asediul cetăţii Genucla.

Ziua a treia, duminică, 27 august, va începe la ora 10.00, cu atelierele de reconstituire istorică, demonstraţii tactice, antrenamente militare cu public. La ora 12:00 se va desfăşura o nouă demonstraţie militară – lupta tomitanilor cu goţii. La ora 15.00 va avea loc ceremonia de închidere a festivalului, după care se vor continua atelierele de reconstituire istorică.

Pe aceeaşi temă:

Dacii şi romanii iau cu asalt Constanţa, la Festivalul Antic Tomis

Primii locatari ai Tomisului. O femeie şi sclavul ei, înhumaţi în incinta în care au trăit în antichitate

Cetăţile antice ascunse ale Dobrogei. Unde se află Sacidava, Ibida şi Halmyris


 

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată