Cursurile unui liceu din Techirghiol au fost suspendate după ce sălile s-au umplut de purici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea şcolii va fi deratizată. FOTO: Arhivă

Cursurile Liceului "Emil Racoviţă" din Techirghiol, judeţul Constanţa, au fost suspendate, marţi după-amiază, după ce sălile de clasă s-au umplut de purici, conducerea unităţii luând decizia de a-i trimite acasă pe elevi şi profesori pentru a se face dezinsecţia clădirii.

Potrivit conducerii Liceului "Emil Racoviţă" din Techirghiol, două profesoare care aveau cursuri, marţi după-amiază, au observat că mai mulţi elevi acuzau mâncărimi de piele şi au văzut apoi că sălile de clasă se umpluseră de purici, transmite Mediafax.

"Am fost anunţat de doamnele profesoare că în mai multe săli de clasă au apărut purici şi, după ce am constatat la faţa locului, am luat decizia să suspendăm cursurile pentru efectuarea dezinsecţiei. Aceasta este aproape gata, iar mâine (miercuri - n.r.) elevii vor reveni la ore", a precizat directorului şcolii, Mihai Coiciu.

La Liceul "Emil Racoviţă" elevii învaţă în două serii, iar în momentul respectiv în clădire se aflau aproximativ 400 de copii. Aceştia urmează ca, până la sfârşitul săptămânii, să recupereze orele pierdute.
Deocamdată, nu se ştie cum au ajuns insectele în sălile de clasă, dar se presupune că unul sau mai mulţi elevi ar fi intrat într-o magazie, de unde au purtat puricii în şcoală.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie