Cum erau trataţi dezertorii în Al Doilea Război Mondial: de la tatuarea literei „D“ până la pedeapsa cu moartea
0Istoricul Alesandru Duţu dezvăluie cât de aspră era legea militară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pedepsele variau între tatuarea literei „D“ pe dosul palmelor şi judecarea de Curtea Marţială.
Militarii care dezertau, povesteşte istoricul Alesandru Duţu, erau triaţi de comisii speciale, constituite la nivelul unităţilor, după care erau trimişi în faţa Curţilor Marţiale.
După condamnare, cei care aparţineau unităţilor de pe front erau trimişi fie în linia întâi pentru reabilitare, fie în închisori. Cei din interiorul ţării erau trimişi la Centrul de instrucţie nr. 5 Sărata. Dezertorii recidivişti erau tatuaţi pe dosul palmelor ambelor mâini cu litera D.
Constatând că numărul dezertorilor a crescut în mod simţitor, Comandamentul Militar al Capitalei a propus în februarie 1942 înăsprirea pedepselor, mergând până la pedeapsa cu moartea.
Marele Stat Major a ordonat ca dezertorii şi nesupuşii să fie urmăriţi continuu şi trimişi imediat în judecata instanţelor militare. Celor care au părăsit ţara şi s-au angajat sau nu într-o armată străină sau s-au pus în serviciul unui stat străin urma să li se ridice naţionalitatea română, acest lucru neînsemnând anularea acţiunii penale pentru dezertare, nesupunere sau oricare altă infracţiune cu caracter militar (risipire de armament sau de efecte militare, insubordonare, insulta superiorului etc.) săvârşită pe vremea când cel în cauză era supus obligaţiilor militare în România, urmând a fi trimis în judecată pentru acele fapte şi după ce a devenit cetăţean străin, dacă era prins pe teritoriul naţional.
Constatând că întocmirea actelor de trimitere în judecată a ostaşilor dezertori şi judecarea lor prin Curtea Marţială durează prea mult, generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3, a propus ca dezertorii din rândul trupei să fie sancţionaţi imediat după prinderea lor cu maximum de pedeapsă corporală, după care să fie trimişi sub escortă la unităţi spre a fi puşi în „linia de foc“.
În pofida acestor măsuri, comandamentul Diviziei 2 munte atrăgea atenţia batalioanelor: „Prea mulţi dezertori la o parte din unităţi şi prea mulţi nesupuşi“.
În trimestrul I al anului 1943, de exemplu, au fost înregistraţi 3.436 de dezertori (2.887 români şi 549 minoritari) din care 2.971 dezertaseră din unităţile dislocate în ţară.
În încercarea de diminua numărul celor care îşi părăseau unităţile, mareşalul Ion Antonescu a ordonat în cazul unui dezertor: „Să fie trecut în cartea neagră a naţiei şi publicat ca atare. Părinţii să fie internaţi în lagăre“.
Vă mai recomandăm: