Cum alegem peştele proaspăt la magazin. Trucuri simple care ne feresc de păcăleli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul

Carnea de peşte este unul dintre produsele cu un termen de valabilitate foarte mic. De asemenea, trebuie păstrată în condiţii speciale pentru a nu se altera.

Carnea de peşte poate fi oricând o alternativă la porc, vită sau pui. Peştele nu este doar bogat în acizi graşi Omega 3, esenţiali pentru sănătatea aparatului cardiovascular, dar aduce şi puţine calorii.

Peştele şi produsele obţinute prin tranşarea acestuia au, în România, un termen de consum de 48-72 de ore de la momentul pescuirii, în schimb, acelaşi tip de produs, dar din import are termene de la 5 la 21 de zile, de la ambalare.

De foarte multe ori, în pescării sau alte magazine, nu găsim peşte viu. În acest caz, Matei Datcu, pescar şi proprietarul unui restaurant cu specific pescăresc la malul mării, ne dezvăluie câteva secrete după care să recunoaştem peştele proaspăt pe care comercianţii îl oferă.

„În primul rând, te uiţi la ochii peştelui. Ei trebuie să fie clari, să nu fie înfundaţi în orbite sau tulburi. De asemenea, culoarea branhiilor este foarte importantă. Trebuie să fie o culoare vie, roşie, să nu prezinte o gelatină pe ele, să fie compacte. Carnea nu trebuie să fie uscată, iar când apăsaţi cu degetul pe ea trebuie să revină rapid la starea iniţială. Dacă luaţi peştele eviscerat, uitaţi-vă la coaste, să fie intacte, nedesprinse de carne.“

Şi reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au câteva sfaturi pe care trebuie să le urmăm pentru a avea un peşte prospăt pe masă:

  • Acordaţi o atenţie deosebita aspectului exterior al produsului pentru a vă forma o primă apreciere asupra gradului de prospeţime;
  • Nu achiziţionaţi produse cu suprafaţa mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, aspect de vechi etc.;
  • Refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte pentru care aveţi îndoieli privind gradul de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare;
  • Urmăriţi modul de etichetare a peştelui şi produselor din peşte şi nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate. Refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte preambalate pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită;
  • La cumpărarea peştelui şi produselor din peşte, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea produsului.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Procuror, despre dosarul traficanţilor de peşte: „Românii organizaseră afacerea şi aduceau otravă în farfuria conaţionalilor”

Protecţia Consumatorului: Discriminare între peştele românesc şi cel din import. De ce sunt condiţii diferite în comerţ

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi