Constanţa: Vrei fuste lungi şi creţe? Le poţi cumpăra online!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţiganii unguri care au participat la târgul tradiţional de pe litoral îşi vând costumele tradiţionale noi sau second hand pe internet în lei, euro sau dolari americani.

Costumele comandate pe site sunt realizate la comandă de gaboriţe, în baza măsurilor clientului.

Gabor Iancu este din Târgu Mureş şi are doar 25 de ani. Se vede că este absolvent de studii superioare, dar trece sub tăcere acest aspect. Este conştient de valorile culturale ale propriei etnii, pe care încearcă să le promoveze. A găsit şi soluţia: Internetul.

„Aveam foarte mulţi prieteni care ar fi vrut să cumpere costume ţigăneşti şi nu ştiau de unde. M-am gândit că mai sunt şi alţii ca ei şi am apelat la un alt prieten, care mi-a făcut pagina de internet. Aşa, costumele sunt mai aproape de cei care vor să le cumpere“, explică tânărul gabor. Sunt două luni de când a lansat pagina de internet www.costumetiganesti.ro şi spune că are destui clienţi. „Nu trebuie decât să intre pe site, să îşi facă un cont, apoi să aleagă produsele. E foarte simplu. Eu mai sun clienţii pentru precizări cu privire la mărimi şi la intenţia de a cumpăra“, spune gaborul.

Haine la comandă

Oferta de produse este ceva mai bogată pentru femei decât pentru bărbaţi. „Pentru bărbaţi avem doar câteva articole de îmbrăcăminte: pălării, veste şi cămăşi. Pentru femei avem fuste, şorţuri, papuci, şosete, cămăşi şi batice. Avem produse şi second-hand, asta înseamnă că au fost îmbrăcate doar de câteva ori“, spune Iancu Gabor. Produsele respectă însă portul tradiţional al gaborilor: fustele sunt fix până la glezne, nici mai scurte, nici mai lungi.

Materialele sunt înflorate, din mătăsuri fine comandate din Indonezia, India sau Spania. „Materialele sunt şi mai groase, şi mai subţiri, în funcţie de anotimp“, explică tânărul.

Conversie online

Cumpărătorii pot plăti produsele achiziţionate ramburs, în momentul în care primesc coletul. Preţurile pe site sunt afişate în lei, euro, dolari americani, dolari, canadieni, dolari australieni şi lire sterline. Şi preţurile sunt pe măsura valorii produselor. Astfel, pălăriile bărbăteşti au preţuri cuprinse între 100 şi 120 de euro, iar vestele costă 60 şi 80 de euro. Fustele, care au şi şorţ, au preţuri de 100, 120, 150 şi 200 de euro. „De obicei la o fustă intră 8 metri de material, iar la şorţ 4 metri de material“, mai spune Iancu Gabor.

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere